Polidonţia semnifică prezenţa dinţilor supranumerari. Formula dentară la câine este 3142/3143, adică 3 incisivi, 1 canin, 4 premolari şi 2 molari superiori, respectiv 3 incisivi, 1 canin, 4 premolari şi 3 molari inferiori, pe fiecare hemiarcadă. Cazul prezent este despre un câine ce prezenta 7 incisivi superiori, adică 3 pe hemiarcada stângă şi 4 pe hemiarcada dreaptă. Reţinerea dentiţiei caduce este des întâlnită la câine şi se regăseşte predilect la nivelul caninilor. Pacientul din această raportare de caz are 8 luni de viaţă şi prezintă în continuare caninii caduci superiori reţinuţi, unul dintre ei fiind fracturat spontan, până la momentul intervenţiei. Interesul pentru acest caz este dat de creşterea nivelului de conştientizare asupra problemelor dentare ale câinilor, prezenţa anomaliilor de tip polidonţie şi metode specializate de remediere a extracţiilor în cursul cărora se înregistrează fracturarea şi reţinerea radiculară la nivel alveolar.
Materiale şi metode
Pacientul este Bruno, un mascul intact de Akita American, în vârsta de 8 luni, prezentat la consultaţie. În urma consultaţiei se evidenţiază prezenţa unei malpoziţionari a incisivilor superiori şi prezenţa unui incisiv supranumerar. În acelasi timp, este evidenţiată şi prezenţa caninilor caduci superiori. Aceste aspecte sunt confirmate şi radiologic. În acelasi timp se poate observa radiologic deplasarea paramedian stânga a incisivului superior central, restrângerea spaţiului interdentar dintre incisivul central şi mijlociu şi aglomerarea radiculară dintre incisivii central, mijlociu şi cel ce pare suplimentar. Acest incisiv suplimentar prezintă o bună implantare alveolară şi determină modificarea poziţiei primilor doi incisivi superiori de pe partea dreaptă. Acest lucru poate duce la malocluzie şi la influenţarea rădăcinilor celorlaţti incisivi. Din examinarea radiologică poate fi desprinsă şi prezenţa caninilor caduci.
Pentru remedierea situaţiei se decide extracţia incisivului suplimentar şi a caninilor caduci. Pacientul este anesteziat general şi suplimentar se realizează şi anestezie loco-regională prin depunerea unei soluţii de lidocaină la nivel infraorbitar bilateral. Acest lucru asigură anestezia supliementară la nivelul incisivilor şi caninilor cât şi buzelor.
Incisivul suplimentar este extras prin tehnica simplă, folosind elevantorul. Tehnica urmareşte în primul rând extracţia completă a incisivului cu îndeplinirea unui obiectiv secundar de influenţare cât mai redusă a incisivilor învecinaţi. Postextracţional sângerarea locală este redusă iar locul este lăsat pentru vindecare prin secundam.
Până la momentul intervenţiei, caninul caduc drept este fracturat şi pierdut natural. Se decide intervenţia de extracţie a caninului caduc stâng. În cursul acestei proceduri, datorită lungimii consideratibile şi a curburii caracteristice se obţine o extracţie partială cu reţinerea unei treimi radiculare la nivel alveolar. Acest lucru semnifică o extracţie suboptimala, cu posibilitatea apariţiei unor alveolite secundare sau a unor abcedări zonale. Pentru îndepărtarea restului radicular se procedează la efectuarea unui flap gingival delimitat de treimea caudală a caninului permanent stâng şi treimea cranială a primului premolar stâng. Flapul este elevat şi se obţine acces la alveola caninului caduc. Pentru că este tot insuficient pentru extracţie se realizează alveolotomie parţială a peretelui alveolar lateral cu un ciupitor de os adecvat. În acest fel se obţine expunerea restului radicular şi extracţia acestuia. Alveola este chiuretată iar flapul gingival este repus pe poziţie şi suturat cu fir resorbabil monofilament 4/0. Se asigură astfel condiţiile necesare unei vindecări rapide şi complete.
După intervenţie este recomandată antibioterapia generală cu antibiotice de primă intenţie cu spectru larg (amoxicilină/acid clavulanic) pentru 5 zile şi analgezie prin folosirea robenacoxibului.
Rezultate şi discuţii
Este încă de cercetat în ce măsură polidonţia la câine este un fenomen cu o incidenţă crescută si ce influenţă are ea în timp. Cele mai predictibile efecte ar fi cele legate de malocluzie, de modificări ale poziţiei dinţilor şi a spaţiilor interdentare, favorizând în final apariţia demineralizărilor, tartrului, retracţiei gingivale, a abceselor radiculare şi a cariilor.
Acest caz este relavant şi pentru modalităţile de intervenţie în cazul în care extracţiile simple întâmpină complicaţii de tipul fracturării radiculare şi reţinerii alveolare. În acest caz a fost necesară realizarea unei tehnici de alveolotomie si extracţie de după luxarea restului radicular. Alveola este apoi protejată printr-un flap gingival. Chiar dacă astfel de acces alveolar este mai des întâlnit în cazul dinţilor poliradiculati, iată că acest lucru poate fi întâlnit şi în cazul extracţiilor de dinţi monoradiculaţi.
Concluzii
Este de luat în seamă realizarea unei consultaţii la nivel bucal temeinice şi acest lucru poate implica şi numărarea propriu-zisa a dinţilor si evaluarea acestora din punct de vedere ortodontic.
Însuşirea unor tehnici bune de extracţie simplă sau chirurgicală sunt condiţii esenţiale pentru a putea răspunde corespunzător complicaţiilor ce pot să apară în timpul intervenţiilor dentare.
Medicina dentară realizată în cabinetele veterinare de primă intenţie necesită o atenţie suplimentară şi o corelare cu patologia existentă, întâlnită în practica de zi cu zi.
Anestezia loco-regională realizată la nivelul găurii infraorbitare asigură analgezia necesară procedurilor chirurgicale de extracţie şi plastie.
de Dr. Daniel Lescai
Doctor in Medicina Veterinara