Dacă aveţi un căţel mic trebuie să ştiţi că acesta poate fi predispus genetic la displazie de şold, o afecţiune care poate avea urmări asupra dezvoltării membrelor.
Diplazia de şold este o afecţiune ortopedică frecventă, care poate apărea la câinii din mai multe rase, din motive genetice. Sunt predispuse exemplarele din rasele labrador, golden retriever, ciobănesc german, doberman, caucazian, bull dog, rottweiler, dog german dar şi alţi câini pot fi afectaţi. Astfel, dacă aveţi un căţel de 5-6 luni, acum este momentul cel mai potrivit pentru a-i face unele investigaţii la medicul veterinar specialist în vederea depistării displaziei de şold.
Această afecţiune apare la nivelul articulaţiilor membrelor şi poate duce la luxaţii, deformări sau defecte de deplasare. Se manifestă la nivelul articulaţiei coxo-femurale, având ca repercusiune o coaptare necorespunzătoare a capului femural în gaura acetabulară, ca urmare a unei cavităţi articulare mai puţin adâncă şi care permite “alunecarea”(subluxarea sau chiar luxarea) capului femural la nivelul acestei articulaţii. În plus, se adaugă şi o conformaţie greşită a capului şi gâtului femural; o astfel de articulaţie, în timp devine dureroasă ca urmare a distrugerii progresive a cartilajului articular, leziunilor la nivel de capsulă articulară şi inflamaţiei cronice (artroză) ce se instalează în această articulaţie, în acest fel ducând cu timpul la depunerea patologică de minerale (osteofitoză) la nivel articular, îngreunând şi mai mult funcţiile articulare. Aceasta afectiune este practic un angrenaj imperfect, in care “proiectul” initial este gresit, rezultand si o functionare deficitara. De orice grad ar fi, displazia nu va disparea in decursul vietii, odata ce a fost descoperita.
Ca urmare, articulaţia devine dureroasă, mai puţin mobilă, predispusă la luxaţii. În acest caz câinele poate avea dureri la deplasare, suportă mai greu efortul, poate rămâne cu defecte de mers şi va avea o slăbiciune la nivelul trenului posterior. Cel mai grav este că un astfel de animal poate transmite la descendenţii săi această afecţiune şi este indicat să fie lăsat să se împerecheze, chiar dacă este „de rasă” şi chiar dacă vă doriţi să aibă pui deoarece aceştia vor duce mai departe acest defect.
Displazia de şold este de mai multe grade, în funcţie de cât de grave sunt modificările la nivelul componentelor articulare. Astfel, această afecţiune poate fi de gradul I, II, III sau IV, gradul I fiind cel mai puţin grav iar gradul IV fiind cel mai grav.
Depistarea acestei afecţiuni se face numai prin radiografie, cel mai bine în jurul vârstei de 5-6 luni, atunci când tratamentul aplicat de catre meiducl veterinar profesionist poate da roade cel mai bine. În multe dintre cazuri este necesară intervenţia chirurgicală, tehnica chirurgicală variind în funcţie de talia animalului, vârsta şi gradul de afectare. În afară de tehnicile chirurgicale, managementul greutăţii, efortului şi cel nutriţional sunt elemente cheie pentru o bună evolutie. Câinele va fi reţinut de la eforturi moderat-grele, greutatea trebuie menţinută la un nivel care să nu ducă la o creştere a presiunii la nivel articular. Din punct de vedere nutriţional, prezenţa în alimentaţie a vitaminei C, a suplimentelor de condroitin-sulfat, creatină şi acizi graşi esenţiali aduc în oarece măsură o îmbunătăţire a evoluţiei. Pe de altă parte, medicaţia unei astfel de afecţiuni este bazată în principal pe grupe medicamentoase de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene şi analgezicelor. Pentru a fi siguri că nu vă veţi confrunta cu displazia de şold trebuie să achiziţionaţi un căţel numai de la crescători cu canisă, să îi vedeţi părinţii înainte de a-l lua şi să mergeţi cu micuţul animal la controale medicale de specialitate periodice.
Sa ai grija de sanatatea ta si a celor de langa tine, inclusiv catel sau pisica, este una dintre marile responsabilitati din viata iar medicul veterinar te poate ajuta macar cu un sfat si o vorba buna.
