Cei mai multi dintre proprietarii de caini de rasa mica sunt tulburati de problemele locomotorii ale bietilor patrupezi. Fie ca se deplaseaza mai greu, fie ca nu mai urca scarile sau nu mai coboara din pat ca inainte, il doare sau tipa atunci cand merge, nu mai ridica piciorusul atunci cand urineaza si multe alte semne, atunci ar putea fi vorba de o problema a coloanei vertebrale. Asa cum se intampla si la om, intre vertebre exista o zona ocupata de o structura denumita disc intervertebral. De aici si notiunea de “hernie de disc”. Dar aceasta este doar una din formele pe care le poate prezenta afectarea discului intervertebral la caine.
Sa intelegem mai bine de ce apar astfel de situatii neplacute. Coloana vertebrala este alcatuita din vertebre, de natura osoasa, dure. Intre ele se gaseste discul intervertebral. Acesta este de o forma circulara, avand in centru un continut lipidic, usor deformabil. Discul intervertebral asigura amortizarea socurilor si mobilitatea vertebrelor, una fata de cealalta. In timp, din diferite motive, discul intervertebral isi poate pierde integritatea sau proprietatile. In astfel de cazuri, este logic sa ne gandim, ca vor aparea probleme legate de functionarea normala a angrenajului dintre vertebre. In acest fel aparand dificultatile de mobilitate. In cazul in care materialul grasos din interiorul discului intervertebral isi paraseste pozitia, poate sa produca o compresie importanta asupra maduvei spinarii producand durere si diferite grade de paralizie. Aceasta este practic o hernie de disc.
Cand se produce distrugerea discului intervertebral?
Multi dintre iubitorii de animale incearca sa lege aceasta afectiune de un eveniment traumatic. O saritura, o lovitura, un accident sau cazatura vor fi cautate in memorie si in perioada imediat trecuta ca fiind cauze probabile. Pe cat de adevarat, pe atat de departe de realitate ar putea fi. De ce?
Din simplul motiv ca boala dicului intervertebral se poate produce atat in urma unui traumatism sau efort intens, cat mai ales in timp, in cazuri de efort normal, de deplasare si mai ales miscari banale. Aceasta din urma modalitate este mai des observata la rasele mici de caine.
De ce sunt mai afectate rasele mici de caine de afectiuni intervertebrale?
Din simplul motiv ca, in timp, selectarea unor animale de dimensiuni mici, a insemnat practic alegerea unor indivizi ce prezentau caractere de piticism, nanism. Din acest considerent, rase precum Pekinez, Shih-Tzu, Lhasa Apso, Beagle, Cocker, Dachshund sunt mai afectate decat altele in privinta afectiunilor locomotorii. Aceste rase se mai incadreaza in categoria celor condrodistrofice. Adica rase ce sufera din cauza diferitelor tulburari la nivelul tesutului cartilaginos.
La ce varsta apare mai des degenerarea discului intervertebral?
Nu exista o varsta specifica insa cu cat trec mai multi ani, cu atat este mai probabila aparitia unei afectiuni degenerative ale discului intervertebral. Degenerarea are loc pe o perioada lunga de timp. Din cauza unui tesut cartilaginos distrofic, fata de alte rase, in timp, se succed episoade lezionale, eventual fara sa se observe nimic clinic, fara durere si fara probleme de deplasare. Odata cu trecerea unor astfel de episoade multiple, discul intervertebral isi pierde din elasticitate si din rezistenta. Se poate mineraliza excesiv, fiind vizibil radiologic sau se poate rupe, eliminand astfel centrul sau pulpos.
Cum se manifesta un caine cu disc intervertebral degenerat?
Semnele sunt diverse. Pot varia in intensitate, de la o evitarea anumitor miscari sau o deplasare mai grea pana la pareza si paralizie. Este posibil sa nu mai doreasca sa sara, sa alerge, sa urce sau sa coboare scari. Va manifesta durere atunci cand este luat in brate sau poate va avea dificultati in a urina sau defeca. In cazurile grave se istaleaza paralizia. Aceasta stare se poate permanentiza, in functie de gravitatea leziunilor sau, prin tratament si rabdare, se poate reveni la starea in care sa se poata deplasa fara probleme. Atentie insa, cu timpul problema se poate repeta, in aceleasi locuri sau in altele, la nivelul coloanei vertebrale.
Ce este de facut?
Este necesar consultul medical de specialitate. In urma acestuia se pot recomanda examinari radiologice obisnuite sau complexe precum CT sau RMN. Doar in functie de acestea, medicul veterinar poate propune un protocol terapeutic adecvat dar nu fara ajutorul tau, prin dragoste, speranta si rabdare.
de Dr. Daniel Lescai
Doctor in Medicina Veterinara