Boli la animale

Hemivertebra, displazia de sold: malformatii osoase des intalnite la Bulldog, Pug, Boston s.a.

Toti Bulldogii Francezi, Englezi, Boston Terrierii, Pugii dar si alte rase, sunt susceptibili la cateva malformatii ce le pun serioase probleme de sanatate si sunt o cauza frecventa de vizita la medicul veterinar specialist.

Hemivertebra.

Hemivertebra este o afectiune genetica, deci mostenita, ce se localizeaza la nivelul coloanei vertebrale a cainelui. Este, pe cat de ciudat ar suna, o malformatie, o dezvoltare gresita a vertebrelor din coloana vertebrala, mai des intalnita, la una sau mai multe vertebre, in zona coloanei toracale sau/si lombare.

De ce este periculoasa pentru sanatatea cainelui hemivertebra?

Vertebrele, toate, formeaza coloana vertebrala. Aceasta adaposteste maduva spinarii, adica sistemul nervos, “sistemul electric” responsabil de controlul muschilor si al organelor cat si transmiterea diferitelor informatii senzoriale catre creier. Vertebrele afetate fiind diferite fata de cele normale, pot duce la obtinerea unui canal protector vertebral modificat, fie prin producerea de compresiuni, fie prin expunerea ei la traumatisme. Astfel ca, una dintre cele mai importante si sensibile componente din organism, este afectata chiar acolo unde trebuia sa fie protectia maxima.

Hemivertebre toracale bulldog, www.doctor-vet.ro

Cum se manifesta problemele cauzate de hemivertebre?

Fiind vorba despre compresiuni sau traumatisme, manifestarile sunt similare unor hernii de disc, existand diferite grade de durere, dezechilibru, probleme de sensibilitate, pareze si paralizii sau chiar soc spinal. De obicei, cele mai grave cazuri sunt observate odata cu localizarea hemivertebrelor spre finalul portiunii toracale a coloanei vertebrale. In zona lombara, hemivertebrele au condus, statistic vorbind, la mai putine situatii limita.

Cum este diagnosticata hemivertebra la caine?

Evaluarea radiologica este esentiala, in urma radiografiilor putandu-se afirma clar daca este sau nu prezenta vreo malformatie vertebrala. De obicei, cainii e prezinta astfel de probleme primesc recomandarea de a fi opriti de la reproductie, in funtie si de niste punctaje, calculate dupa diverse formule, in functie de standardul aplicat.

Displazia de sold

Displazia de sold este o alta afectiune mostenita ce poate duce la probleme de deplasare, durere, artroza si chiar interventii chirurgicale.

displazie de sold, www.doctor-vet.ro

Diplazia de şold este o afecţiune ortopedică frecventă, care poate apărea la câinii din mai multe rase, din motive genetice. Sunt predispuse exemplarele din rasele labrador, golden retriever, ciobănesc german, doberman, caucazian, bull dog, rottweiler, dog german dar şi alţi câini pot fi afectaţi. Astfel, dacă aveţi un căţel de 5-6 luni, acum este momentul cel mai potrivit pentru a-i face unele investigaţii la medicul veterinar specialist în vederea depistării displaziei de şold.

Această afecţiune apare la nivelul articulaţiilor membrelor şi poate duce la luxaţii, deformări sau defecte de deplasare. Se manifestă la nivelul articulaţiei coxo-femurale, având ca repercusiune o coaptare necorespunzătoare a capului femural în gaura acetabulară, ca urmare a unei cavităţi articulare mai puţin adâncă şi care permite “alunecarea”(subluxarea sau chiar luxarea) capului femural la nivelul acestei articulaţii. În plus, se adaugă şi o conformaţie greşită a capului şi gâtului femural; o astfel de articulaţie, în timp devine dureroasă ca urmare a distrugerii progresive a cartilajului articular, leziunilor la nivel de capsulă articulară şi inflamaţiei cronice (artroză) ce se instalează în această articulaţie, în acest fel ducând cu timpul la depunerea patologică de minerale (osteofitoză) la nivel articular, îngreunând şi mai mult funcţiile articulare. Aceasta afectiune este practic un angrenaj imperfect, in care “proiectul” initial este gresit, rezultand si o functionare deficitara. De orice grad ar fi, displazia nu va disparea in decursul vietii, odata ce a fost descoperita.

Ca urmare, articulaţia devine dureroasă, mai puţin mobilă, predispusă la luxaţii. În acest caz câinele poate avea dureri la deplasare, suportă mai greu efortul, poate rămâne cu defecte de mers şi va avea o slăbiciune la nivelul trenului posterior. Cel mai grav este că un astfel de animal poate transmite la descendenţii săi această afecţiune şi este indicat să fie lăsat să se împerecheze, chiar dacă este „de rasă” şi chiar dacă vă doriţi să aibă pui deoarece aceştia vor duce mai departe acest defect.

Displazia de şold este de mai multe grade, în funcţie de cât de grave sunt modificările la nivelul componentelor articulare. Astfel, această afecţiune poate fi de gradul I, II, III sau IV, gradul I fiind cel mai puţin grav iar gradul IV fiind cel mai grav.

Depistarea acestei afecţiuni se face numai prin radiografie, cel mai bine în jurul vârstei de 5-6 luni, atunci când tratamentul aplicat de catre meiducl veterinar profesionist poate da roade cel mai bine. În multe dintre cazuri este necesară intervenţia chirurgicală, tehnica chirurgicală variind în funcţie de talia animalului, vârsta şi gradul de afectare. În afară de tehnicile chirurgicale, managementul greutăţii, efortului şi cel nutriţional sunt elemente cheie pentru o bună evolutie. Câinele va fi reţinut de la eforturi moderat-grele, greutatea trebuie menţinută la un nivel care să nu ducă la o creştere a presiunii la nivel articular. Din punct de vedere nutriţional, prezenţa în alimentaţie a vitaminei C, a suplimentelor de condroitin-sulfat, creatină şi acizi graşi esenţiali aduc în oarece măsură o îmbunătăţire a evoluţiei. Pe de altă parte, medicaţia unei astfel de afecţiuni este bazată în principal pe grupe medicamentoase de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene şi analgezicelor.  Pentru a fi siguri că nu vă veţi confrunta cu displazia de şold trebuie să achiziţionaţi un căţel numai de la crescători cu canisă, să îi vedeţi părinţii înainte de a-l lua şi să mergeţi cu micuţul animal la controale medicale de specialitate periodice.

Sa ai grija de sanatatea ta si a celor de langa tine, inclusiv catel sau pisica, este una dintre marile responsabilitati din viata iar medicul veterinar te poate ajuta macar cu un sfat si o vorba buna.

De Dr. Daniel Lescai

Doctor in Medicina Veterinara