Este adevarat faptul ca in tara noastra in ultimii ani, mai ales in mediul urban, referindu-ne in mare parte la marile orase, numarul animalelor detinute a crescut. In afara de numarul care este in continua crestere, in acelasi timp se observa si o crestere a gradului de cunostinte din acest domeniu, la nivel de detinator de animale precum si a cotei din bugetul lunar alocat intretinerii acestora. Aceste lucruri nu fac totusi sa dispara diferentele fata de tarile occidentale unde atat legislatia de protectie a animalelor cat si responsabilitatea stapanului fata de propriul animal sunt ceva mai dezvoltate. Totusi, exista circumstante atenuante, gandindu-ne aici la gradul de dezvoltare al economiei in ansamblul ei si in special la nivelul de trai al potentialului proprietar de animale.
Inaintea achizitionarii unui animal de companie, proprietarul trebuie mai intai sa cantareasca foarte bine avantajele si dezavantajele ce urmeaza adoptarii unei anumite specii sau rase, avand in vedere ca fiecare animal vine cu anumite cerinte de ingrijire si intretinere, avand in vedere in special necesarul nutritional, de micro si macroclimat, de interactiune intra si interspecifica, intretinerea si operatiunile medicale obligatorii sau recomandate, diverse aspecte financiare etc.
Neluarea in considerare a acestor aspecte va duce foarte repede la o degradare a starii de sanatate a animalului, cheltuieli neprevazute sau supradimensionate pentru bugetul disponibil, insatisfactia proprietarului, diminuarea calitatii vietii animalului respectiv si uneori chiar raspundere in fata legii. De aceea, statutul de proprietar de animale trebuie sa fie mereu dublat de responsabilitatea stapanului, disponibilitatea de a-si insusi cunostinte despre animalul detinut, efort de socializare si educare a acestuia.
Pentru fiecare specie si uneori rasa exista si operatiuni medicale obligatorii care sunt menite a preveni raspandirea si imbolnavirea individului detinut, a animalelor din aceasi specie sau din alte specii sau chiar de prevenire a imbolnavirilor la om. Astfel, pentru caine si pisica sunt obligatorii din punct de vedere medical vaccinarile incepand cu varsta de 6-8 saptamani, moment din care se aplica un program de imunizare initial ce va fi continuat la fiecare 12 luni, la care se adauga si vaccinarea obligatorie din punct de vedere legal, impotriva rabiei pentru toate carnivorele domestice detinute. In plus, este necesara deparazitarea interna periodica a animalelor, tocmai pentru a preveni imbolnavirea acestora, a altor animale si chiar a omului. Pe langa aceasta deparazitare interna, este necesara si o deparazitare externa menita a indeparta sau distruge paraziti externi ce pot fi uneori vectorii unor boli grave atat la animale cat si la oameni. Apoi, exista diverse recomandari precum vizita periodica la medicul veterinar, chiar si cand animalul este aparent sanatos, sterilizarea in cazul cainilor, pisicilor, dihorilor etc. care nu sunt destinati reproducerii dar si altele.
Detinatorul de animale este supus riscurilor mai ales in urma neglijentei, necunoasterii sau nerespectarii recomandarilor medicului veterinar si sunt legate mai ales de programele profilactice de imunizare, deparazitare interna si externa, tratament al unor afectiuni ale animalelor dobandite si cu potential de transmitere la om. Alte riscuri sunt legate de agresivitatea animalelor fie datorata pasivitatii stapanului, incapacitatii de a domina propriul animal, lipsa educarii si antrenamentului respectivului animal sau pur si simplu din neglijenta.
In ce priveste costurile achizitionarii, detinerii si intretinerii unui animal, acestea sunt in functie de necesitatile animalului si dorintele stapanului. Detinerea unui animal este o libertate dar in acelasi timp si o responsabilitate care trebuie insusita de proprietar.
De ce sa alegem un animal de companie? O intrebare simpla, un raspuns complex. Plecam de la premisa conform careia o pisica sau un caine relaxeaza si intretin o atmosfera placuta. Medicii veterinari, avand contact zi de zi cu proprietarii de animale, pot evalua mai bine aceasta relatie interspecifica.
Este cunoscut ca in perioade de stres, regim de viata cu putina interactiune umana sau in cazul afectiunilor ce presupun un anumit grad de imobilitate, prezenta unui animal reprezinta un suport psihic insemnat.
De asemenea, persoanele in varsta, persoanele suferind de stari depresive sau afectiuni de tipul Alzheimer, prin preocuparea de a ingriji, hrani un animal beneficiaza din partea acestuia de o imbunatatire a statusului nervos, ca urmare a unei interactiuni stranse, fara sa mentionam utilitatea unui caine special antrenat pentru a veni in ajutorul persoanelor cu nevoi speciale; in plus, prezenta unui caine favorizeaza interactiunea sociala, din acest punct de vedere contribuind la initierea si consolidarea relatiilor interumane, in timpul plimbarilor, concursurilor, etc.
Prezenta unui caine contributie la imbunatatirea starii de sanatate prin stimularea exercitiului fizic. Un animal de companie, ajuta la dezvoltarea psiho-senzoriala a copilului. Nu in ultimul rand, prezenta unui animal stimuleaza proprietarul sa studieze si sa cunoasca aspecte legate de biologia altor specii, invatand sa-i ofere bunastarea necesara, primind in schimb bucuria unui companion de incredere.
Limita in ce priveste iubirea fata de animal, este dictata in mare de constiinta fiecarui om si de sensibilitatea acestuia fata de animale. De multe ori insa, animalul devine un portdrapel, un element cu care te poti mandri excesiv si care poate suferi ca urmare a excesului de zel al stapanului. Orice activitate de cosmetizare sau antrenament care nu lezeaza in vreun fel starea de sanatate si nu determina reactie de stres din partea animalului, menita a imbunatati aspectul sau performantele acestuia sunt permise si de multe ori ofera satisfactii de ambele parti. A duce cainele sau pisica la un cosmetician profesionist, la un dresor sau a participa la diverse competitii legale face parte din aspectele normale ce decurg din detinerea unui animal. Depasirea acestor limite se produce ca urmare a unui comportament excesiv protector, a necunoasterii si ignorantei, atribuirii de insusiri umane unor fiinte cu necesitati fiziologice diferite, predispunand la imbolnaviri, alterari de comportament ale animalului, in mai putine cuvinte, lezarea bunastatii acestuia deci neintrunirea dezideratului de a avea impliniri oferind bunatatea si protectia noastra unei alte fiinte.