Boli la animale

Capusele, Babesioza, Borelioza si razboiul lor cu cateii nostri este in toi!!!

Este stiut faptul ca dupa tantar, capusele sunt cele ce transmit cele mai multe boli, numite boli vectoriale. Aceste afectiuni se numesc in acest fel deoarece au nevoie de un “caraus” pentru a putea sa patrunda in alte organisme vii. Capusele sunt paraziti ce au nevoie de sange pentru a trai, iar pentru aceasta se prind de un organism viu, inteapa pana ajung la un vas de sange, de unde se alimenteaza. In cele ce urmeaza, cei ce doresc sa stie mai mult si care au curajul sa citeasca vor afla ce alte probleme mai fac aceste capuse, atat oamenilor cat si animalelor.

Parazitismul cu capuse este mai greu de depistat si pentru ca muscatura este insotita de anestezia zonei afectate. In scurt timp insa se dezvolta o reactie inflamatorie locala. La caine, in functie de cat timp sta capusa prinsa de piele, putem sa stim si cam ce boli ar fi putut sa fie transmise. Astfel, chiar si o simpla muscatura poate duce la transmiterea Bolii Lyme insa pentru a transmite Babesioza este nevoie de 24-48 de ore.

Surpiza neplacuta este ca in timp ce un animal este parazitat cu capuse poate sa se imbolnaveasca nu doar de o singura afectiune ci pot fi mai multe, precum un “grup infractional organizat”, aceste boli se pot “acoperi” una pe alta. Adica putem diagnostica una dintre ele, iar celelalte sa ne scape. Medicii veterinari profesionisti stiu acest lucru si fac teste serologice dar si de alta natura pentru un diagnostic complet. Bolile cele mai grave sunt Babesioza, Borrelioza (Lyme), Anaplasmoza si Ehrlichioza.

Chiar daca stirile din media ne anunta ca au inceput actiunile de dezinsectie, poate ar fi bine sa stim ca acesti paraziti se descurca foarte bine si la temperaturi de sub 10 grade Celsius, ceea ce inseamna ca “razboiul” capuselor cu noi a inceput mai repede decat ripostam noi. Ca ultima nota, mai putin optimista, specialistii anunta ca odata intrata intr-un teritoriu, Babesioza se poate perpetua timp de 8 ani la rand. Solutia de moment ar fi deparazitarea externa frecventa pe tot parcursul anului si vizitele la medicul veterinar specialist.

Pentru ca esti un stapan responsabil si iti iubesti companionul, vino la medicul veterinar si gaseste resursele pentru a-i asculta sfaturile.

 

Boala Lyme (Borelioza)

Boala Lyme, boala cu o mie de fete, borelioza dar si alte denumiri sunt specifice unei afectiuni foarte grave transmise de capuse. In anul ce a trecut au fost identificati mai mult de 800 de romani pozitivi pentru aceasta infectie.

Microorganismul ce cauzeaza boala este de forma alungita si spiralata si pana sa ajunga in organism traieste in capusele ce au parazitat si s-au alimentat cu sange de la un animal bolnav. Afectiunea poarta denumirea de Boala Lyme dupa orasul american in care in anii 70 a fost identificat un numar mare de cazuri. Afectiunea este deosebit de greu de diagnosticat mai ales din cauza modului de a actiona, precum un criminal ce isi schimba mereu infatisarea si locul in care isi desfasoara groteasca activitate.

Imediat dupa contactare boala produce febra, apatie, dureri musculare si leziuni cutanate specifice numite eritem migrator, vizibil in cazul oamenilor. Este o zoonoza si da, poate afecta si oamenii. De aceea iesitul la iarba verde ar trebui sa fie o placere dar in acelasi timp oamenii ar trebui sa fie atenti la muscaturile de capusa atat asupra lor cat si asupra cainelui. Medicul veterinar profesionist stie de aceasta boala de foarte mult timp si a contribuit la limitarea raspandirii bolii in randul animalelor, protejand in acest fel si omul.

Rezervorul pentru aceasta boala este reprezentat de rozatoare si alte animale bolnave ce servesc drept gazda pentru parazitismul cu capuse mai ales din genul Ixodes, niste capuse de dimensiuni mici, de culoare rosie. In faza initiala, daca am ajuns la specialist, tratamentul da rezultate bune daca se folosesc antibiotice precum cefalosporinele, doxiciclina, amoxicilina. In cazurile in care boala trece neobservata datorita semnelor nespecifice de tip reumatoid sau de tip gripal se poate ajunge la forma cronica in care se constata dureri musculare, semne de afectare a sistemului nervos precum diferite tipuri de paralizii sau chiar si encefalite. In aceasta faza tratamentul este greoi si lipsit de succesele scontate. In cazul oamenilor se poate ajunge pana la dereglari de comportament severe ce mimeaza schizofrenia. In anumite cazuri chiar dupa efectuarea unui tratament corespunzator semnele de imbunatatire relativa se pot observa chiar si dupa 6 luni.

In cazul bolii lyme din pacate mai exista si un alt pericol pentru animale si anume ca fiind transmisa de capuse, fazele initiale ale bolii pot fi trecute cu vederea, ca urmare a asocierii cu alte boli transmise de capuse precum babesioza si anaplasmoza. Pericolul este dat de posibilitatea ca doua sau mai multe astfel de boli sa coexiste pe un animal iar identificarea uneia dintre ele sa lase celelalte netratate.

Pentru om evolutia de tip gripal initiala ar trebui sa dea de gandit si de asemenea creaza probleme in identificarea timpurie a bolii. In stadii avansate boala mimeaza alte afectiuni de tipul celor psihice sau reumatoide contribuind de asemenea la intarzierea sau interpretarea gresita a semnelor si dagnostic gresit urmat de tratament necorespunzator.

Proprietarii responsabili aleg sa fie curajosi si cer ajutorul profesionistilor in medicina veterinara, care pentru a avea un diagnosticul realizeaza teste serologice si culturale, reusind in acest fel sa instituie tratament eficient dar sa dea si cele mai bune sfaturi pentru protectia oamenilor.