Abecedarul veterinar

Cainele in psihoterapia copilului si a depresivului. O cale de cunoastere a subconstientului nostru?

Mai mult decat o poveste, o presupunere sau o supozitie a iubitorilor de animale, astazi se confirma o teorie exprimata chiar la inceputul secolului de catre Sigmund Freud in cadrul sedintelor sale de analiza. In afara de sintagma deja cunoscuta de “cel mai bun prieten al omului”, cainele poate fi regasit deja de ceva vreme in contextul unor sedinte de terapie a copiilor sau a adultilor depresivi.

Scopul acestui material este de a mai aduce o marturie stiintifica a beneficiilor apropierii de un animal, utilitatii lui cat si relevarea rezervorului de cunoastere ce este subtilizat in toate formele de viata existente si ce poate fi accesat prin studiul fiintelor si a modalitatilor prin care pot fi asistate si ajutate, medicina veterinara.

Inca din 1969, pedopsihiatrul Boris Levinson descrie in teza sa, “Terapie asistata de animale”, rolul facilitator al cainilor in procesul de terapie a copiilor. Este speculata dar si studiata in acelasi timp tendinta naturala a omului, in conformitate cu evolutia sa in proximitatea animalelor domestice, de a se apropia emotional de caine.

Pana la urma, biologic vorbind, atat omul cat si cainele impart structuri biologice similare, mecanisme fiziologice si cognitive recognoscibile, in oarecare masura, la ambele specii. Acest mijloc de terapie, asistata de animale, este deja aplicata cu succes mai ales in Austria, Germania si SUA, atat vis-a-vis de terapia capiilor dar si a batranilor, depresivilor sau a celor privati de libertate. Este astfel folosita biofilia sau atractia viscerala a omului fata de natura.

Rolul detinut de caine in procesul de terapie este acela de facilitare, de usurare a procesului de vindecare. Cainele este parte integranta a terapiei mai ales pentru copii ce au dezvoltat o modalitate de atasament bazata pe nesiguranta, in relatie directa cu persoanele “etalon” din viata acestuia. Aceste modalitati de atasament au fost studiate inca din anii `50 de catre John Bowlby. In cazul acestor copii cainele este un deosebit ajutor pentru terapeut si un sprijin si factor de incredere pentru cel ce are nevoie de ajutor.

Insa, ce poate dezvalui aceasta teorie? Nimic altceva decat ca in acest fel, noi oamenii, putem realiza si unele motive pentru agresivitatea sau anxietatea unora dintre caini, in preajma oamenilor. Poate ca si ei cainii, se pot dezvolta, sau nu, sanatos din punct de vedere afectiv, daca “persoana etalon” o fi fost intr-o pozitie ce a creat, dupa caz, nesigurante respectivului individ. In acest caz, in mod clar omul detine o grea raspundere fata de mediul creat celor din jurul lui, fie om, fie animal.

Totusi, din teoriile deja enuntate, exista inca o posibilitate ce necesita explorare si studiu din partea noastra. Daca oamenii, in decursul dezvoltarii lor, de la conceptie, pana la nastere, din punct de vedere morfologic, urmeaza un “tipar” ce trece prin majoritatea “formelor” primare (de la embrion la fat) si in acelasi timp imparte cu animalele, organe si mecanisme fiziologice si cognitive, oare cunoasterea animalelor, a fiintelor vii, poate deschide o poarta catre subconstientul nostru, catre o decodare a emotiilor si “pornirilor” noastre?

Ramane o intrebare pentru fiecare dintre oameni, raspunsul fiind unul personal, cu un adevar dupa placul fiecaruia.

Exit mobile version