Abecedarul veterinar

Sunt pisicile sinucigase?

Nu putine sunt cazurile in care medicul veterinar profesionist se confrunta cu adevarate epidemii de pisici ce au suferit traume severe ca urmare a caderilor de la inaltimi apreciabile. Numarul mare de cazuri ne face uneori sa credem ca pisicile sufera de o anumita tendinta sinucigasa.

Din fericire, putine sunt vietatile care sa aiba un instinct de supravietuire asa de bine dezvoltat precum felinele. Aceasta tendinta sinucigasa este mai degraba o exprimare statistica a unor accidente nefericite. La acestea contribuie in mare parte curiozitatea excesiva a pisicii, lipsa de experienta in a “evolua la inaltime”, geamurile apartamentelor lasate deschise, suprafetele alunecoase ori instabile pe care o pisica poate alege sa mearga chiar la vanatoare de vrabiute ori porumbei.

Este adevarat ca exista o multitudine de factori ce pot duce la agravarea unei cazaturi, asa cum este inaltimea de la care se cade, suprafata pe care se cade (beton, pamant) alte obiecte ori corpuri ce se interpun caderii (crengi, garduri, automobile). Exista cazuri documentate de supravietuire chiar si in urma unor caderi de la etaje superioare precum etajul 9 iar in mod anectodic se presupune ca cu cat este mai mica inaltimea de la care se cade cu atat timpul necesar intoarcerii pisicii astfel incat sa “cada in picoare” este mai scurt deci caderea va fi mai brutala.

Multe dintre astfel de cazuri se soldeaza in mod miraculous cu o sperietura groaznica a proprietarilor si a pisicii insa cele mai multe cazuri se soldeaza cel putin cu fracturi mai mult sau mai putin severe, hemoragii interne, ruperi de organe interne, soc traumatic si chiar deces. Examinarea medicului veterinar specialist este o urgenta si poate fi salvatoare insa mai bine este sa blocam accesul pisicii in zonele pervazurilor, balconului, marginilor abrupte, case de scari ori de lift. Multe dintre astfel de accidente sunt rezultatul lipsei de experienta a pisicii, sperieturilor ce apar in timpul unei astfel de intreprinderi periculoase ori instabilitatile bruste ale suprafetelor pe care se deplaseaza pisica iar rezistenta si capacitatile felinei de a se pozitiona corect in cadere nu trebuie supraapreciate.

Examinarile de urgenta efectuate de catre medicul veterinar profesionist se refera in primul rand la ecografia de urgenta pentru a observa hemoragiile interne, rupturile de organe, deplasarile acestora si radiografia pentru a pune in evidenta traumatismele osteo-articulare.

Terapia antisoc si internarea pot salva viata unei astfel de pisici, in concluzie nu este  vorba de sinucidere ci de un accident nefericit insa  a carui prevenire se poate face destul de usor daca alegi sa sa vii la doctorul veterinar specialist inainte de a se produce un astfel de eveniment, pentru sfaturi si o vorba buna.