Abecedarul veterinar

Sterilizarea. Mituri, controverse, sfaturi!

Sterilizarea este o procedură ce aduce foarte multe beneficii, atât pentru sănătatea animalelor care nu prezintă o valoare din punct de vedere genetic, pentru înmulţire, dar şi pentru noi, deoarece scăpăm de stresul provocat de comportamentul specific patrupedelor „în călduri”. Prin sterilizare, animalul pierde capacitatea de a se reproduce sau de a mai avea manifestări specifice perioadei de călduri. De asemenea, dacă o femelă este sterilizată se reduc foarte mult riscurile unor probleme tumorale genitale şi de piometru. Masculii sterilizaţi nu vor mai avea probleme cu prostata sau agresivitatea specifică perioadei de împerechere. Exista numeroase studii medicale ce constata ca un animal sterilizat traieste mai mult decat unul nesterilizat. Sterilizarea este o manopera chirurgicala, efectuata de catre medicul veterinar profesionist, in conditii de sterilitate si siguranta, animalul fiind lipsit de cunostinta si de sensibilitate pe parcursul acestei manopere. Deci, contrar, anumitor pareri, nu inseamna sa iti “mutilezi” animalul ci sa alegi sa-i prelungesti viata ferindu-l de bolile specifice aparatului genital.

Dupa realizarea intervenţiei chirurgicale, de obicei, animalul este reţinut de către medicul veterinar pentru supraveghere medicală, cel puţin 24 de ore. Acest lucru este realizat în vederea terapiei postanestezice, preîntâmpinarea unor efecte nedorite ale substanţelor anestezice şi observarea dispariţiei efectului acestora. Mulţi dintre proprietari greşesc refuzând asistenţa medicală şi supravegherea postoperatorie.

In anumite conditii de boala sau de varsta inaintata, perioada de calduri poate spolia organismul de energie, poate agrava bolile cronice sau de natura canceroasa la nivel genital si pot naste conflicte intre indivizii aceleiasi specii. Chiar daca animalutele sunt membrii cu drepturi depline ai familiilor noastre trebuie sa stim ca functia lor reproductiva este guvernata de instincte extrem de puternice dar fara implicatiile psihologice sau psihiatrice resimtite de om. In cazul lor aceasta functie reproductiva ar putea fi chiar un chin.

Imediat dupa operatie, medicul veterinar specialist va sti ca exista cateva pericole si este atent la:

– hipotermie şi hipoglicemie, mai des la animalele tinere sau cu greutate mică;

– dezorientarea şi confuzia postanestezică poate duce la pierderea echilibrului şi rănire.

– înnecarea – după operaţie animalele nu îşi pot controla bine înghiţirea şi se pot îneca. De aceea este interzisă administrarea de lichide sau mâncare imediat. Hidratarea şi susţinerea organismului se realizează mai bine pe cale intravenoasă;

– locul operaţiei de obicei trebuie protejat de lins prin bandaje sterile şi/sau soluţii dezinfectante aplicate pe langa aceasta;

– animalul trebuie să poarte şi un coif/colier protector ce limitează accesul la locul operaţiei

– în funcţie de cum se realizează cicatrizarea, firele de sutură se îndepărtează după 10 zile, la medicul veterinar.

– după sterilizare este recomandat ca animalul să primească o dietă indicată de către medicul veterinar adaptata speciei, rasei, sexului, vârstei şi condiţiei fizice.

Cu cat il iubesti mai mult si ii doresti binele cu atat stii ca poti alege sa vii la medicul veterinar profesionist pentru cele mai bune ingrijiri de specialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *