Probabil una dintre cele mai des întâlnite preocupări la proprietarii de animale este îngrijorarea că pisica, papagalul, cățelul, hamsterul sau unul dintre pești din acvariu ar putea să nu se simtă bine. Doctorul veterinar specialist iti spune, daca alegi sa citesti, mai multe informații pentru a vă ajuta să depistați din timp o eventuală problemă de sănătate.
Își schimbă starea de spirit
În cazul cățeilor, un animal care nu se simte bine va devia, mai mult sau mai puțin, de la vechile lui obiceiuri. Va fi mai apatic pe timpul zilei, va respira din greu, la atingere va avea o temperatură mai mare decât în mod obișnuit, va avea limba colorată, fie într-o nuanță albăstruie fie va fi foarte albă, va saliva excesiv ori va vomita sau, poate, pur și simplu va sta retras într-un colț și va refuza să se ridice. În alte situații, cățelul va scutura excesiv din cap, va scânci când este atins pe burtică ori va urina greu, înterupt ori cu sânge.
Iată că există o serie de semne de care puteți să țineți cont, însă cel mai important de observat este dacă animalul „nu mai este cum era odată”. În acest caz este recomandat să veniti la medical veterinar profesionist pentru diagnostic și tratament specialitate.
Problemele pisicilor, mai greu de depistat de catre proprietar fara ajutorul medicului veterinar specialist.
Pentru pisici lucrurile evoluează similar cu specificația ca felinele puțin sunt „mai ascunse” și evidențiază mai greu problemele medicale. Cele mai importante probleme sunt cele legate de urinare, atunci când se chinuie să urineze sau când urinează puțin și cu sânge. În acest caz poate fi vorba de o obstrucție urinară și este o urgență ce necesita interventia doctoral veterinar specialist. În alte condiții pisica poate să respire foarte greu, va sta cu gura deschisă și va fi foarte agitată, existând posibilitatea unei acumulari de puroi în jurul plămânilor sau o stare febrilă infecțioasă ce de asemenea impune asistenta de specialitate din partea medicului veterinar specialist.
Păsările stau zburlite
Când sunt bolnave, în general, păsările nu mai mănâncă ori se hrănesc insuficient, stau zburlite și, eventual, vor evacua fecale foarte apoase. Potrivit medicului veterinar specialist, majoritatea afecțiunilor infecțioase se petrec astfel și trebuie ținut cont că orice boală la păsări evoluează foarte repede așa că trebuie să mergeți urgent la consultatie profesionista.
Hamsterii și porcușorii de Guineea se pot murdări în jurul anusului în cazul așa-numitei boli a cozii umede ori vor avea umflături în apropierea capului atunci când fac diverse abcese ori vor respira foarte greu când se confruntă cu pneumonie sau cu edem pulmonar.
Când nu se simt bine, peștii vor mânca foarte puțin sau deloc, vor înota dificil ori dezechilibrat sau se vor ridica la suprafața apei pentru a „gusta” aerul. În aceste cazuri majoritatea problemelor sunt cauzate de temperatură, aerare, frecvența hrănirii, suprapopulare, lipsa unei igiene corespunzătoare sau contaminarea apei din acvariu. Insa cel ami important sfat este cel de a allege sa mentii legatura sis a apelezi ori de cate ori este nevoie la medical veterinar specialist, care te va ajuta mereu si te va incuraja prieteneste.