Pe langa casa omului, deja de foarte mult timp, exista drept animale de companie cel putin o pisica, un catel sau ambele. De atunci si pana astazi acestea au parcurs un drum extrem de lung, de la vietuitoare ce abia reuseau sa prinda un rest de la masa stapanilor pana la alintul de astazi. Insa asteptarile omului si tratamentul preferential aratat in ziua de azi merg catre o asa numita “umanizare”. Atat ca pisicuta sau catelul primesc mancare de cea mai buna calitate, hainute fistichii si medicamente de ultima generatie, adevarati membrii ai familiilor noastre. Reversul este ca omul se asteapta ca in schimb sa primeasca macar “bun-simt” si recunostinta patrupedului sa se manifeste macar prin a nu “distruge” casa. Si este adevarat, cum sa nu te superi cand iti vezi catelul ca “sapa” cu furie in canapeaua de piele? Si totusi niciun antrenament, dresaj sau corectie nu va “aduce pe calea cea dreapta” bietul catel. De ce? Din simplul motiv ca el isi sapa un culcus asa cum ar face si varul sau lupul din salbaticie si nici macar o lobotomie nu ar sterge acest instinct. Este acelasi lucru cu a vrea sa schimbi modul de a urina pe toate colturile de bloc si pe toate rotile sau sa opresti rosul oaselor si al betelor gasite. Cei ai caror catei nu fac astfel de lucruri se pot numi norocosi pentru ca in caz contrar este ca si cum am vrea sa avem un “omulet” dar cu forma de catel si cu gherute. In cazul pisicilor, multi si-ar dori ca acestea sa stea linistite pe calorifer si sa se abtina de la “ascutitul” unghiilor pe piciorul de la masa sau tocul usii de la bucatarie. Solutia ar fi ca macar in urma unui dialog cu medicul veterinar profesionist sa intelegem ce este instinct si ce se poate adapta cerintelor noastre astfel incat pisica sa fie pisica si catelul sa fie catel, pentru ca si oamenii ar trebui sa fie oameni. Sa fim intelegatori cu nevoile unui animal asa cum este necesar si este un semn de omenie sa intelegem si nevoile semenilor nostri.
Pentru sanatatea animalutului tau – Doctor Daniel LESCAI