Boli la animale

Poate fi transmisa gripa porcina (H1N1) de la om la animale de companie?

In lumina ultimelor informatii, despre patrunderea in Romania a griperi porcine (tulpina H1N1) si deja cazurile complicate aparute la oameni, apare o intrebare interesanta. Poate fi transmisa gripa porcina de la un om la animalul sau de companie? Dar invers?

Exista cateva premise ce trebuie luate mai intai in discutie. Gripa porcina este produsa de un virus gripal – influenza virus. Acest tip de virus este extrem de versatil si isi schimba permanent structura antigenica, eludand astfel sistemul imunitar si impiedicand astfel o rezistenta corespunzatoare a oamenilor si animalelor. Este cunoscut ca in istoria, mai mult sau mai putin indepartata, virusul gripal a fost responsabil de numeroase valuri de epidemii si chiar pandemii, afectand o multime de specii. Fie ca discutam de gripa aviara (H5N1), cea porcina (H1N1) sau altele, originea lor animala este evidenta iar trecerea la om este deja foarte clar stabilita. Asadar, ar putea fi un om responsabil de trecerea gripei de la el la animalul de companie din casa.

Se pare ca da. Primul caz documentat serios apare in anul 2009, atunci cand este cunoscuta imbolnavirea unei pisici de gripa porcina, proprietarul fiind sursa. In plus, exista o serie intreaga de documente stiintifice ce atesta trecerea gripei de la om la porci sau pasari. Ca urmare, chiar in lipsa unor studii de de anvergura, se poate specula ca posibilitatea transmiterii gripei de la om la animal de companie, este reala si este foarte mare.

Ce ne impiedica sa gasim un raspuns sigur? In primul rand, testarile specifice in cazul animalelor de companie sunt extrem de reduse, daca nu, chiar inexistente. In acest fel nu poate fi confirmata prezenta virusului gripal transmis de om. Semnele de gripa, la caine si la pisica, sunt diferite de cele de la om si sunt usor de pus pe seama altor afectiuni. Cazurile sunt mai degraba de natura anecdotica si aceasta posibilitate de transmitere este tratata superficial.

Daca insa ne gandim ca virusul gripal a fost deja confirmat ca poate trece de la om la animal de companie, oare ce impiedica acest virus sa treaca inapoi la om, crescand numarul de imbolnaviri?

Momentan nu exista un vaccin, special destinat cainilor si pisicilor, ce sa acopere gripa porcina. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda precautie si trateaza, pentru moment, astfel de cazuri cu titualatura de “izolat, fara risc special pentru oameni”.

de Dr. Daniel Lescai

Doctor in Medicina Veterinara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *