Boli la animale

Lactatia falsa, pseudogestatia, lactatia nervoasa la catea! Ce este nevoie sa cunosti!

Aparitia instinctului matern la catea, sub forma hiperplaziei glandei mamare urmata de secretie lactata, cu o durata de 1 pana la 3 saptamani, poarta denumirea de gestatie falsa (lactatie falsa).

Este cauzata de o modificare in echilibrul hormonilor sexuali in sensul scaderii nivelului de progesteron si al cresterii nivelului prolactinei, care apare spre sfarsitul ciclului de calduri, afectand un numar mare de femele nesterilizate.

Daca o catelusa nu este gestanta dar prezinta comportament matern deviat (ingrijeste diverse jucarioare, isi face un cuibusor, nu mai mananca), prezinta marire in volum a glandei mamare, secretie “lactata” de culoare variabila, depresie, eventual voma, inapetenta,  atunci este bine sa fie consultata de un medic veterinar profesionist pentru a confirma sau infirma aceasta lactatia falsa (pseudogestatie, lactatie nervoasa).

Doctorul veterinar specialist  va pune diagnosticul in baza semnelor clinice eliminand posibilitatea  unei gestatii reale sau a unui piometru prin efectuarea examinarilor ecografice si/sau radiologice.

Acest comportament este adanc imprimat in “memoria” organismului unei catele si vine inca din perioada in care cainele era de fapt lupul din padure. Lactatia falsa este de fapt o dereglare neuro-hormonala ce ajuta puii dintr-o haita, ei fiind ingrijiti de toate femelele din acel grup. “Laptele” ce se produce in mamelele acestor catele este diferit fata de laptele produs dupa o gestatie normala. Toate se produc pentru ca organismul catelei “crede” ca dupa perioada de calduri, in mod obligatoriu, aceasta a si fatat, fiind o “pacaleala” a hormonilor si a reflexelor din perioada de haita.

Pseudogestatia (lactatia falsa) evolueaza precum o nevroza si chinuie pentru o perioada de cateva zile sau saptamani biata catelusa. Doar cu ajutorul medicului veterinar specialist se poate trece mai usor si mai repede peste o perioada confuza dureroasa, mai ales ca acumularea secretiei la nivel mamar duce si la marirea in volum si inflamatie.

Tratamentul recomandat de catre doctorul veterinar specialist vizeaza reducerea stimulilor (lins, automasaj) la nivelul glandei mamare, prin folosirea unui colier protector, scaderea cantitatii de hrana pentru 3-4 zile. In cadrul protocoalelor terapeutice se pot folosi produse pe baza de progesteron, testosteron, megestrol, bromocriptina, de curand fiind disponibile si substante de ultima generatie.

Insa pentru a evita aparitia  numeroaselor afectiuni localizate la nivelul aparatului genital, medicul veterinar profesionist recomanda ca femelele care nu sunt folosite pentru reproductie sa fie sterilizate.

Proprietarii responsabili aleg sa descopere beneficiile unei informari corecte si continue prin vizite periodice la medicul veterinar profesionist pentru sfaturi de specialitate, o vorba buna si ajutor atunci cand este nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *