Boli la animale

Invaginatia la caine si pisica. Batranii ii spuneau “incurcatura de mate”!

De ce ar trebui sa te intereseze invaginatia? Chiar asa de frecventa este? Ei bine, medicul veterinar specialist o sa iti spuna ca in cazul cainilor cel putin, este foarte des intalnita mai ales in cazurile de parvoviroza sau alte inflamatii digestive (gastro-enterite).

Ce este invaginatia? Invaginaţia este afecţiune situată la nivelul tubului digestiv, caracterizată de pătrunderea unei porţiuni a acestuia în segmentul adiacent. Acesta poate fi de natură enterocolică, cecocolică, duodenogastrică şi gastroesofagiană. Mai pe scurt si pe intelesul tuturor, incearca sa iti imaginezi un deget de manusa intors pe dos doar pana la jumatate, unde degetul este o portiune din intestin. In acest fel, in mod logic, nimic nu mai trece pe acolo, in drum spre ultima portiune, deci un blocaj.

Cine poate face invaginatie? Invaginaţia se întâlneşte atât la câine cât şi la pisică dar cu o incidenţă mai mare la exemplarele tinere, sub un an de viaţă. Cele mai sensibile rase sunt cele mari, printre care ciobănescul german, la câini, şi birmaneza, la pisici. Apar obstrucţii complete sau parţiale

De ce apare invaginatia? Cauzele cele mai frecvente sunt gastroenteritele, parazitozele, corpurile străine şi tumorile. Doctorul veterinar specialist iti va spune ca invaginaţia se produce mai ales ca urmare a prezenţei unor unde peristaltice (mişcări de contracţie a musculaturii stomacului şi intestinului n.r.) necoordonate, fiind afectate mai ales zonele cu modificare bruscă de diamentru al lumenului (spaţiu din interiorul unui canal cavitar n.r.). Adica si intestinul se contracta, pentru a impinge mancarea pe toata lungimea sa, doar ca in timpul inflamatiilor contractiile devin foarte rapide si chiar in sens invers.

Ca urmare, se produce o obstrucţie completă sau parţială, putând duce la apariţia şocului datorită modificărilor hidro-electrolitice ulterioare (deshidratare) sau chiar necroză a segmentului afectat, la acest nivel fiind favorizată şi penetrarea peretelui intestinal de către microorganismele din lumen. Asta inseamna ca practic, din intestin poate porni o infectie generalizata.

Ce este de facut? Animalul trebuie dus urgent la medic

Semnele apariţiei acestei boli sunt: vomă cu sau fără sânge, scaune cu sânge, diaree, durere abdominală, deshidratare, apatie şi respiraţie greoaie. În cazul în care observaţi aceste semne la animalul dv. trebuie să îl duceţi de urgenţă la doctorul veterinar specialist pentru un consult de specialitate. Pentru diagnostic, pe lângă semnele clinice, se folosesc tehnicile ecografică, radiologică cu sau fără substanţă de contrast şi endoscopică.

Cum se trateaza? Se tratează numai chirurgical. Din păcate singurul mod de tratare al acestei afecţiuni este intervenţia chirurgicală lucru ce denotă o dată în plus urgenţa.

Insa mai mult decat faptul ca stiti ce se poate intampla, pentru linistea ta si sanatatea animalutului tau alege sa consulti medicul veterinar specialist ori de cate ori se simte rau. Descopera beneficiile vaccinarilor periodice si deparazitarilor corecte sub indrumarea doctorului veterinar specialist, mai ales ca in majoritatea cazurilor, parvoviroza si alte infectii intestinale sunt cele ce duc la invaginatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *