Intreba-l pe Dr.VET





1,123 Comments

  • Larisa

    Buna ziua . Am un bichon Maltese de 1 an. De vreo saptamana jumate se scarpina foarte tare si foarte des. Nu se vede absolut nimic pe piele . Eu cred ca are alergie la pisica sau din cauza ca ii mai dam mancare din casa .(Pisica am cumparata de vreo 1luna jumate si i-am facut toate vacinurile) …. imi puteti recomanda ceva pentru scarpinaturi sau alergiesau sa-mi ziceti cam ce ar putea avea.. Va multumsc

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Va multumesc pentru intrebare! Cauzele afectiunilor pruriginoase sunt extrem de diverse si au nevoie de investigatii. Este adevarat, poate fi vorba de alergie, poate la pisica sau la altceva din mediul in care se afla. Din pacate doar o consultatie si investigatii adecvate va pot ajuta. Informatiile pe care le puteti comunica medicului veterinar sunt importante dar nu mereu suficiente. De aceea este nevoie ca bichonul dumneavoastra sa fie consultat si abia apoi se pot face recomendari de tratament sau dieta. Oricum, ei sunt cunoscuti a fi cu o oarecare “sensibilitate” exprimata cutanat. Deci, nu sunteti singura, dar un medic veterinar va poate ajuta, macar cu sfaturi, daca nu chiar cu un tratament eficient. Succes!

  • Gabriela

    Buna seara! Pisica mea a murit acum cateva zile si as vrea sa stiu cauza, desigur daca se poate afla din ceea ce va pot spune. Ea nu era o pisica castrata sau vaccinata, dar nu iesea afara din casa, obisnuia sa linga clor de cand era mai micuta,dar niciodata nu a aratat semne ca i-ar dauna, traind 11 ani. Cu cateva ore inainte sa moara a inceput sa vomite o spuma alba si tot cauta litiera sa iasa afara dar nu putea, contininuind sa vomite acea spuma alba repetitiv. In ultimul timp nu mai manca, tin sa mentionez ca avea burta cam mare. Care credeti ca a fost cauza mortii ei? De ce vomita acea spuma alba?

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Va multumesc pentru intrebare. Este trist ca trebuie sa discutam post-factum. Pot incerca sa ajut cu ceva ipoteze dar ele pot fi destul de departe de adevar. In primul rand era necesara o examinare necropsica, ar fi putut sa scoata in evidenta cauzele probabile. In lipsa acestei examinari esentiale si din putinele informatii avute la dispozitie, as putea sa formulez ipoteza unei afectiuni cu cornice care a avut o perioada de acutizare destul de rapida, chiar si de natura infectioasa. Daca abdomenul era destins si avea episoade de voma, este posibila o afectiune de tip Peritonita infectioasa felina, o ascita cu cauze cardiovasculara, o afectiune de tip neoplazic cu implicare digestiva (limfom alimentar), tulburari hormonale sau chiar insuficienta renala. Din pacate, chiar si in timpul vietii, oricare dintre aceste diagnostice necesita timp si investigatii multiple. As vrea sa va ajut cu mai multe detalii insa imi este teama ca as putea sa ma hazardez.

  • Mirela Chertes

    Buna ziua.Am un labrador de 5 luni si ii cade parul foarte tare, si cand dai cu mana,sau numai se plimba prin casa si ii cade foarte mult totul este plin de par.Numai de aprox cateva zile,pana acuma il periam si nu cadea mult. Este normal sau ar trebui mers la medic. Va Multumesc

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Va multumesc pentru intrebare! Daca ma intrebati in ce masura trebuie consultat de un medic veterinar, nu am cum sa raspund mai simplu decat cu un puternic DA. Ca discutie generala insa, in cazul in care nu este o evidenta afectiune cutanata, pierderea excesiva de par poate avea cause diverse. O cauza poate fi schimbarea sezonului, modificarea regimului de temperatura/lumina/umiditate poate duce la un raspuns de tip naparlire. Poate fi o cauza alimentara sau sa spunem, o carenta in unele elemente ce mentin o buna sanatate a firului de par. Pe scurt, e bine sa fie consultat, chiar daca o cauza probabila este reprezentata de un raspuns fiziologic la factorii de mediu. Succes!

  • Luci

    Buna ziua.Am un rotweiller de aproximativ 8 luni si i-au aparut niste pete rosii pe piele unde se scarpina pana isi face rani.Prima oara a avut pe spate iar acum are si pe gat in parti.Trebuie sa ma duc neaparat la veterinar sau pot sa ii cumpar un anumit medicament?Multumesc aniticipat.

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Pare sa fie o dermatita care se extinde. Evit sa va recomand o medicatie pana cand nu aveti un diagnostic precis. Dermatita poate fi produsa din mai multe cauze. Este necesara depistarea acestei cauze si combaterea ei. Posibil sa fie de natura alimentara, sa fie din cauza alergice, prezenta parazitilor sau alte cauze. Raspunsul este simplu, mergeti la o consultatie si urmati cu strictete recomandarile medicale ce rezulta. Succes!

  • ionut adrian

    buna.as vrea sa imi spuneti ce vaccin ar trebui sa-i fac catelului meu in varsta de doi ani,tinand cont ca ultimul vaccin i l-am facut la opt luni dhppi-l.am observat ca in aceasta perioada are niste bub ite care ii provoaca mancarimi,si nu stiu din ce cauza.va mutumesc

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Nu vad o legatura directa intre cele doua evenimente, niecesitatea vaccinarii si bubitele de pe piele. Acestea din urma necesita o consultatie. cat despre vaccin este sufificentsa faceti o vizita la medicul veterinar si se poate realiza o vaccinare polivalenta cu antirabic inclus. Ar trebui sa fie suficient, din punct de vedere al vaccinarii, pentru urmatoarele 12 luni. Succes!

  • Ana

    Bună ziua! Mi-am luat acum 4 zile o cățelușă bichon maltez care are 1 luna jumate. Ziua se joaca, mănâncă și doarme foarte mult. Dar noaptea nu doarme și plânge. Dacă o iau în pat cu mine nu sta și vrea sa se dea jos. Am fost la veterinar cu ea și a spus ca e sănătoasă. De ce plânge? Ce sa îi fac?

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Sa va bucurati de catelusa. Daca este sanatoasa, poate este bine sa luati in calcul ca, la fel ca un bebelus, are nevoie de mangaiere, de prezenta a cuiva care sa o protejeze, sa o faca sa se simta in siguranta. La aceasta varsta este putin probabil sa se comporte precum un caine adult. Revin si spunca este precum un bebelus. Ai lasa un bebelus sa doarma nesupravegheat, sa se schimbe singur, sa manance singur si sa nu depinda cu nimic de parinti? Cel putin deocamndata, asa este si acest catel tanar. Succes!

  • Alexandra

    Buna ziua, am o pisica care a intrat recent intr-o bataie cu un caine din cate am inteles. Mai jos de ureche are un mic cucui unde a avut putin sange, doar ca in apropiere mai jos a aparut o umflatura e rosie si i s-a umflat si ochiul iar in colturile ochiului a inceput sa apara o pielita alba. Tin sa precizez ca ochiul curge si ochiul a inceput sa se inroseasca. Ce as putea sa fac?

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Sfatul meu este sa ajungeti cat mai repede la un medic. Poate fi vorba de un hematom peri sau retrobulbar sau este vorba de un abces. In toate cazurile este necesara examinarea de specialitate. Poate fi nevoie de tratament, atat local cat si general! Nu mai asteptati!

  • Ana

    Bună ziua!
    Aș vrea să știu dacă este o problemă în a lăsa un iepure cu un câine. Nu am să-i las împreună nesupravegheaţi. Câinele e un golden retriever de 4-5 luni, iar iepurele are 3 luni. Este vreo problemă? Câinele îi poate face rău iepurelui? Și trebuie să vaccinez iepurele?
    Aștept răspuns. Mulțumesc frumos!

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Recomandarea mea ar fi sa nu lasati iepurele in preajma cainelui. Se pot produce accidente. Modul de interactiune intre iepure si caine poate fi unul periculos pentru iepure. Da, iepure se vaccineaza si as recomanda acest lucru pentru a evita una-doua boli severe, ce nu au tratament eficient. Cea mai buna solutie, la o prima evaluare, fara sa cunosc situatia cainelui si a iepurelui dumneavoastra, ar fi sa ii tineti separat sau strict sub supravegherea dumneavoastra, atunci cand sunt impreuna. Succes!

  • Brinza Irina-Carmen

    Buna ziua,

    Pisica mea a facut, in afara litierei, diaree de culoarea Verde. Practic este in scaun combinatie moale cu tare. De la ce poate avea acest lucru?

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Va multumesc pentru intreabare si preocupare. Cauzele pot fi multiple. De la cele mai putin grave lucruri, precum o schimbare de dieta si indigestia aferenta, pana la cauze mai grave, precum infectii si inflamatii digestive si nu doar. Pot fi, de asemenea, asociate si probleme hepatice si nu doar. Inutil sa va spun ca este necesara consultatia de specialitate. Poate fi necesar tratament medicamentos si o adaptare a dietei. Succes!

  • Mădălina

    Bună ziua! Am primit o pisicuta cu varsta intre 2 si 3 saptamani(cred) de la o persoana care le a tinut afara, iar acum este racita. Ii curg ochii si nasul, iar din cand in cand mai stranuta. Am luat o si am incercat s o incalzesc. Ma puteti ajuta cu un sfat? Cum as putea sa o tratez? Multumesc anticipat

    • Dr. Daniel Lescai

      Dr. Daniel Lescai

      Buna ziua! Va multumesc pentru intrebare! Aceasta raceala, asa cum ii spuenti dumneavoastra, ar putea fi o afectiune respiratorie cauzata de conditiile de mediu dar poate fi si o afectiune virala sau/si bacteriana, specifica pisicilor nevaccinate. Este probabil o afectiune preluata de la alte pisici, precum un sindrom respirator superior felin, ce cunoaste implicatie virala si bacteriana. Pe scurt, pana la tratamant, este necesar consultul veterinar. Abia apoi vi se poate recomanda un tratament adecvat. Succes!

Leave a Reply to Alexandra Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *