Boli la animale

Frig de crapa pietrele! Ce rase de caini sunt mai putin rezistente si cum le protejezi?

Temperaturile scăzute și umezeala nu ne afectează numai pe noi, ci și pe cățeii pe care îi avem alături. Doctorul veterinar specialist vă spune cum îi puteți apăra de neplăcerile cauzate de frig.

Doctorul veterinar specialist va spune mereu „Dacă nouă ne este rece, înseamnă că și lor le este la fel!”

Ca și noi, cățeii au nevoie de o atenție specială în perioada rece deoarece nu toate rasele sunt adaptate frigului. În timp ce, poate, un Ciobănesc Romanesc, un Husky sau un Malamut vor rezista excelent, nu același lucru putem spune despre un Doberman, Teckel, York, Pointer, Bichon sau un metis cu părul scurt, de exemplu. Acest lucru se întâmplă pentru că în timp ce primii sunt perfect adaptați unor medii în care iarna este mereu la ea acasă, ceilalți au fost creați pentru confortul și plăcerea noastră și, de obicei, împart cam aceleași necesități cu omul de lângă ei. Așadar, dacă nouă ne este rece, înseamnă că și lor le este la fel.

Rasele mici se plimbă cu hăinuță

Dacă aveți curte în care țineți câini precum Rottweiler, Terra Nova, Samoyed, Bobtail, Ciobănesc German, Ciobănesc de Berna ori Românesc și alte rase mari, trebuie să vă asigurați că au un adăpost bine căptușit, ferit de umezeală si curenti de aer.

Rasele mici, de apartament, au nevoie de protecție atunci când ies afară și este foarte frig. Așadar, dacă aveți un astfel de patruped este indicat să îi cumpărați o hăinuță specială, adaptată vremii și, de ce nu, modei. Plimbările trebuie scurtate, iar dacă blănița li se udă trebuie uscată și ferită de curenți de aer.

Problemele de sănătate ce pot să apară acum, când temperaturile au scăzut, sunt legate de hipotermie, afecțiuni respiratorii, cardiace, degerături sau acutizarea afecțiunilor articulare. Uneori, animalele ar putea suferi otite acute, rinite, sinuzite, chiar bronșite și pneumonii severe. În cazul femelelor pot apărea crize acute de cistită manifestate prin urinare in picătura și chiar cu sânge și durere. Patrupedele bătrâne pot suferi de acutizări ale afecțiunilor cronice.

Intreaba medicul veterinar despre cum poti avea mai bine grija de cainele tau atunci cand afara este frig de crapa pietrele, ca sa nu ajungi dupa ce se imbolnaveste si sufera.

Exit mobile version