Intreaba-l pe Dr.VET

Epiteliom de glanda sebacee facial la un caine/ Facial Sebaceous gland Epithelioma in a dog (Angularis oris axial pattern flap)

Acest mascul de 15 ani si-a testat si a testat multe limite si, totusi, reuseste sa le depaseasca. O formatiune tumorala de mari dimensiuni ii afecteaza preluarea alimentelor si a apei dar determina si durere locala. Extinderea si trecerea timpului au adaugat procese inflamatorii si distructive pana la ulceratii si perforatii.Descriere: mascul, 15 ani, fara afectare abdominala sau toracica (ecografic/radiologic), limfonoduri locale reactive, boala cardiaca intermediara, stare generala depreciata, slabire. Epiteliom de glanda sebacee.Se realizeaza excizie cu margini de 1 cm si se obtine un defect chirurgical prea mare pentru afrontare directa. In aceasta zona, pentru corectare si reconstructie se preteaza, cu unele riscuri, realizarea unui flaps axial bazat pe a. Angularis Oris (AOAPF). Acest tip de flap este suficient de versatil in zona craniului insa ca orice flap axial comporta un risc mai mare de ischemie decat cele locale. Alte complicatii sunt date de modelul de sutura ales care poate fi influentat de tensiunea locala ce poate duce la modificari de fizionomie. In acelasi timp este de luat in seama actiunea agresiva a salivei asupra tesuturilor nou-pozitionate, crescand riscurile de dehiscenta/necroza locala. Miscarea continua si tendinta la autotraumatizare contribuie si ele la posibile complicatii locale. Avand toate aceste lucruri in vedere mai stim si ca cu cat creste complexitatea interventiei, cu atat cresc si riscurile de complicatii ulterioare. In timpul interventiei a fost excizat si ln. Regional pentru examinare histopatologica.Catelul a fost ingrijit excelent in perioada postoperatorie iar acest lucru a contribuit la o vindecare buna, flapsul este integru, parul creste, nu sunt modificari vasculare vizibile, mobilitatea este buna, starea generala s-a imbunatatit, apetitul este bun si chiar a castigat in greutate. Fizionomia are un aspect cosmetic acceptabil. A ajuns la momentul indepartarii firelor de sutura. Un luptator. Noi rasuflam ceva mai usurati.Epiteliom de glanda sebacee, leziune de granita, extinsa local, cu afectare reactiva a limfonodurilor.

Sebaceous gland epithelioma
1 cm lateral margin excision
Infraorbital nerv
Complete excision and angularis oris axial flap harvesting
Regional lymphnode excision
angularis oris axial pattern flap
Suture pattern
Postop aspect of the angularis oris axial pattern flap
day 5 postop
day 14 postop

de Dr. Daniel Lescai

Doctor in Medicina Veterinara

Exit mobile version