Esofagoscopia reprezintă investigarea endoscopică a esofagului. Este utilizată de catre medicul veterinar specialist în cazul pacienţilor cu simptomatologie esofagiană. Indicaţiile esofagoscopiei se împart în indicaţii de diagnostic şi indicaţii terapeutice.
Indicaţiile de diagnostic sunt : corpurile străine, stricturile esofagiene, esofagitele, invaginaţia gastro-esofagiană, tumorile, anomalii de inel vascular, diverticuli esofagieni, hernie hiatală, anomalii ale esofagului în ce priveşte lumenul sau mucoasa.
Indicaţiile terapeutice se referă la îndepărtarea corpilor străini, dilatarea stricturilor esofagiene, tratamentul tumorilor.
Simptomatologia afecţiunilor esofagiene este caracterizată de alterarea transportului şi/sau regurgitarea alimentelor, semnele manifestate fiind regurgitarea, hipersalivaţia, odinofagia, anorexia, disfagia, tusea, jetajul. Examinarea clinică efectuata de catre doctorul veterinar specialist va trebui mereu să diferenţieze între regurgitare şi vomă, având în vedere că aceste 2 semne pot fi prezente separat sau pot coexista, aşa cum este cazul gastritei cronice şi esofagitei secundare.
Diferenţierea între regurgitare şi vomă se poate face astfel :
- Regurgitarea are drept caracteristici lipsa vomituriţiei, este un eveniment pasiv, cu alimente nedigerate, odinofagie, pH alcalin.
- Voma, spre deosebire de regurgitare are drept caracteristici vomituriţia, efortul abdominal, prezenţa bilei sau a alimentelor digerate, lipsa odinofagiei, pH acid.
Metodele de investigaţie a stărilor patologice esofagiene includ analiza sângelui (biochimic, H.L.G.), examinările radiologice şi esofagoscopia. Pentru unele afecţiuni, de tipul esofagitelor, endoscopia este unica metodă de diagnostic iar pentru unele poate avea doar un rol opţional aşa cum se întâmplă în megaesofag.
Medicul veterinar specialist stie ca diagnosticul diferenţial în cazul patologiei esofagiene trebuie realizat între: megaesofag, esofagite, stricturi, corpi străini, hernie hiatală, anomalie de inel vascular, neoplazie şi diverticuli esofagieni.
În ceea ce priveşte diferenţele, avantajele si dezavantajele dintre metodele invazive şi cele neinvazive în tratamentul de exemplu al perforaţiilor esofagiene au fost studiate de către diversi specialisti ca urmare a unei statistici efectuate pe o distanţă de 12 ani. În acest caz au fost evaluate tehnicile invazive în raport cu cele neivazive. Astfel, ca şi tehnica neinvazivă a fost evaluată tehnica endoscopică de remediere a rupturilor esofagiene cu ajutorul stenturilor endoscopice în comparaţie cu tehnicile invazive de tip sutură esofagiană, esofagoectomie şi chiar s-a procedat şi la tratament conservator cu oprirea alimentării pe cale orală şi tratament medicamentos.
Concluzia a fost că dezavantajele tehnicilor invazive sunt evidente, legate de deschiderea toracelui, ablaţie de segment digestiv, recuperare postoperatorie. Pe când tehnica endoscopică în anumite situaţii poate produce o leziune mai mare decât cea iniţială.
Dupa o analiză în urma a 102 cazuri de corpi străini esofagieni, specialistii au putut concluziona că chirurgia clasică a fost necesră în 9% din cazuri, în rest endoscopia a fost utilizată în 90% din cazuri, întărind eficienţa acestei metode neinvazive şi 90% lipsă complicaţii postintervenţionale. Unii cercetatori veterinari concluzionează după 20 de ani de experienţă chirurgicală că atât în cazul managementului chirurgical cât şi cel nechirurgical al perforaţiilor esofagiene se înregistrează decese în limita a 10-14%. Acesta sugerează ca tratament de elecţie intervenţia chirurgicală însă emite şi ipoteza conform căreia pe măsură ce tehnica endoscopică va înainta, atât complicaţiile cât mai ales decesele cauzate de o astfel de patologie vor scădea şi mai mult.
Cum se manifesta bolile esofagului la caine si pisica?
Pe măsură ce afecţiunile esofagului trenează, medicul veterinar specialist poate constata pierderi în greutate, tuse (ca urmare a iritaţiei vagale prin vecinătate), regurgitaţii dar nu acide. O atenţie deosebită va trebui sa acorde medicul veterinar specialist anamnezei, deoarece, semnele de regurgitare pot fi relatate drept vomă de proprietarul animalului. În situaţia apariţiei unor obstrucţii cauzate de corpii străini esofagieni, medicul veterinar profesionist poate întâlni un apetit selectiv, îndreptat îndeosebi către alimente semilichide care pot eventual să depăşească corpul străin în cazul unor blocări incomplete ale tranzitului sau chiar lipsa completă a acestuia. O importanţă deosebită are odinofagia, întâlnită mai ales în cazurile de inflamaţii acute la nivel esofagian, când pasajul alimentelor prin zonele afectate produce durere severă.
Datorită afectării mecanismelor nervoase şi deci şi a peristaltismului esofagian, disfagia merită a fi menţionată drept semnul predominant observat în patologia esofagiană. Această disfagie, în funcţie de gravitatea şi perioada de afectare de la nivel esofagian poate fi la rândul său de lungă durată sau intermitentă, paradoxală ori chiar paroxistică.
Simptomatologia prezentată cuprinde semne ce ne orientează spre patologia esofagului, justificând astfel intervenţia endoscopică în scop de diagnostic.
