fii prieten cu Dr.VET
  • De ce apare tusea la pisica? Boala respiratorie superioara a pisicii (feline upper respiratory disease) sau rinotraheita felina

    Posted on January 16, 2015 by in Boli la animale

    Boala respiratorie superioara a pisicii-feline upper respiratory disease-rinotraheita felina este un sindrom comun ce implica mai multi agenti infectiosi. Daca ai o pisica ce tuseste, iata ce ar putea sa se intample de fapt. Aceasta afectiune produce morbiditate mare dar mortalitate redusa. Agentii infectiosi inclusi sunt:

    • Herpesvirus felin
    • Calicivirus
    • Bordetella bronchiseptica
    • Chlamydophila felis

    Calicivirusul si herpesvirusul sunt implicati in 80% din cazuri. Este o boala extrem de contagioasa iar virusul este eliminat pe calea secretiilor nazale si oculare si saliva pisicilor asimptomatice. Virusul poate rezista 7 zile in mediu. Pisicile de rasa pura precum Siamezele, sunt susceptibile la infectii mai severe. Sunt susceptibile pisicile de toate varstele dar este mai severa la varsta mica, batrane sau imunocompromise. Dupa inhalare virusul se replica in limfonodulii locali si ataca apoi celulele sistemului respirator si conjunctiva. Majoritatea pisicilor vor deveni purtatori dupa ce semnele clinice nu vor mai fi evidente.

    Agentii infectiosi si semnele clinice

    Herpesvirus felin tip 1

    Supravietuieste in mediu cateva ore si este distrus usor de dezinfectanti. Perioada de incubatie este de 2-10 zile si dureaza 10-14 zile. Dupa infectie 80% din animale devin purtatori, eliminand virusul in situatii de stres. Pisicile raman purtatoare pe viata. Unele pisici dezvolta rinita si sinuzita cronice.

    Semne clinice:

    • Depresie
    • Anorexie
    • Stranut
    • Febra
    • Conjunctivita
    • Rinita
    • Salivatie
    • Dispnee si tuse

    Calicivirus felin

    Incubatia este de 1-7 zile si dureaza 7-14 zile. Boala nu este atat de severa precum herpesviroza. Pisicile elimina virusul luni sau ani.

    Semne clinice:

    • Scurgeri reduse nazale, oculare
    • Stranut
    • Anorexie
    • Depresie
    • Febra
    • Ulceratii palatine, limba si obraji
    • Stomatita ulcerativa cronica si gingivita la unii indivizi.

    Bordetella bronchiseptica

    Aceasta infectie determina semne moderate de infectie respiratorie superioara la pisici. Tusea este mai putin prezenta. Pneumonia se poate produce si poate duce la deces mai ales la pui. Pisicile ce isi revin din boala raman eliminatoare pentru cateva luni.

    Semne clinice:

    • Stranut
    • Scurgeri nazale
    • Tuse
    • Limfadenopatie submandibulara

    Chlamydophila felis

    Este un parazit intracelular. Tulpinile sunt legate de specie. Este prezenta la nivelul mucoasei respiratorii, oculare, gastrointestinale si genitourinare. Traieste foarte putin in afara corpului si se transmite prin contact direct sau prin contact cu secretiile. Pot fi afectate toate varstele, incubatia este de 4-10 zile. Infectia poate fi inaparenta. Cele mai multe infectii sunt forme acute, cronice sau recidivante de conjunctivita. Imbunatatirile se vad dupa cca 2-3 saptamani. Organismul este responsabil pentru 30% din cazurile de conjunctivita si produce infectii respiratorii si nazale.

    Semne clinice:

    • Conjunctivita, hiperemie, blefarospasm
    • Secretii seroase si mucopurulente oculare
    • Semne respiratorii mediocre

    Diagnostic:

    • Anamneza si semne clinice
    • Izolarea herpesviruslui si calicivirusului
    • Cultura de Bordetella
    • Depistarea antigenului Chlamydophyla

    Tratament:

    • Prevenire prin vaccinare
    • Antibiotice in cazul infectiilor secundare
    • Pentru Chlamydia, tetracicline local sau sistemic 2 saptamani mentinut dupa trecerea semnelor.
    • Bordetella: antibiotice (enrofloxacina, tetraciclina)
    • Fluidoterapie la nevoie
    • Interferon

    de Dr. Daniel Lescai

    Doctor in Medicina Veterinara