Intre anii 30 si 40, s-au format si s-au consolidat trupele SS din Germania nazista. Punctul de plecare, “scoala si spiritul SS” s-au nascut odata cu Dachau si faimoasele trupe “Cap de mort” (Death`s Head squad eng., Totenkopf ger.). Aceste trupe au fost in centrul atrocitatilor asupra “dusmanilor” politici sau a raselor ce aduceau atingere spatiului vital german si puritanismului rasial adiacent. La inceput, aceste trupe nu erau nici pe departe de elita, aducand in randurile lor oameni cu un trecut criminal, violent, indreptat nu impotriva cuiva in mod special si nici pentru vreo cauza mareata. Pretentiile de militarizare si de reprezentare favorabila in societatea cea noua, impingeau conducerea SS sa doreasca “exemplare” ce sa corespunda unor standarde reprezentative, din punctul lor de vedere, pentru noua Germanie glorioasa. Timpurile facea ca recrutii sa fie de cele mai multe ori, foarte tineri, usor influentabili si cu motivatii indepartate de noua ideologie nazista. Erau oameni fara un loc de munca, cu un trecut violent sau cu afinitati politice, atrasi de diferite mreje ideologice de extrema dreapta. Multi erau tarani, veniti din familii nevoiase si doar cativa cu un trecut militar incert sau cu legaturi in politia locala bavareza. Cu timpul, aceasta unitate isi castiga un renume cladit prin crima si opresiune. Treptat, personalul este ales pe baza ideologica si pregatit militar. Au fost realizate numeroase epurari, in sensul eliminarii celor cu mustrari de constiinta, care nu aderau fervent la ideologia nazista, care aratau indurare sau mila fata de prizonieri. Multi dintre cei ce avansasera in randurile SS erau eliminati pe baza unor referate in care li se gasea drept vina “introspectia” si “lipsa de actiune”. Ca urmare se poate spune ca nu erau acceptati si promovati decat cei ce aderau cu trup si suflet la noua doctrina. Restul erau demni de mila si considerati slabi. O clasificare cel putin “nedemna” pentru fiecare bun german, in opinia lor. Din punct de vedere psihologic, fiecare etapa parcursa in “educatia” unui angajat SS, reprezenta o capcana, o imposibilitate ideologica de intoarcere la ceea ce a fost, singura cale fiind de a progresa in a fi nemilos si proactiv in directia sprijinirii statului nazist si a idealurilor sale. Nevoia de a demonstra in societate utilitatea si insemnatatea sa, trupele SS manifestau o permanenta si ascutita dorinta de a se impune, de a de substitui sau de a se alatura trupelor regulate ale armatei si ale politiei. Majoritatea considerau ca legile nu li se aplica si ca apartenenta la SS este o “carte alba” pentru orice crima si atrocitate. Unui SS-ist i se interzicea apartenenta la vreo religie anume, sa fie altceva decat parte a “sangelui si pamantului” german. Un bun membru SS participa si era chiar obligat sa fie parte a intalnirilor politice, de indoctrinare. Crimele isi gaseau justificari legale dintre cele mai diverse si apareau mereu drept vina celui ucis. Pe scurt, SS se transforma intr-o secta elitista, ai carei membri li se refuza si este chair o greseala fatala, gandirea introspectiva, consideratia pentru orice forma de viata si, in general, orice altceva decat mandria de a fi, a actiona ca “un bun nazist”, fara oboseala si fara incetare. Ar fi fost imposibil sa fii parte a SS cu o constiinta proprie, cu o gandire in afara ideologiei insrise in adancurile sistemului nervos. S-a distilat astfel o forma pura de SS, complet supusa gandirii mecanice, cu un profil psihologic potrivit si o “pregatire” ideologica necontenita. Ar mai fi multe de spus insa am putea sa cadem intr-o pledoarie partinitoare. Acelasi popor german a fost lovit de o doua religie, egal sau chiar mai puternica, comunismul. In anii ce au urmat celui de al doilea razboi mondial, se formeaza politia secreta a statului comunist german, Stasi. Stasi se ocupa de aproximativ aceleasi obiective cu ale “Scolii Dachau” doar ca in directie diferita. Cei ce erau considerati “dusmani” ai cauzei erau eliminati prin diferite metode. In goana lor dupa “apararea statului” nu aveai nicio sansa, nici daca erai nevinovat. In timpul interogatoriului, deviza era una simpla: daca este vinovat va recunoaste, daca este nevinovat se va sinucide. O clasica gandire sanatoasa. Era mai importanta acuzatia sau pericolul decat persoana in sine, o forma de viata guvernata “corespunzator”. Putem sa scadem foarte mult nivelul si sa ajungem pana la politistul de sector care, pana nu de mult, dicta dupa cum dadea bine in declaratie, ca sa iasa “cum trebuie” ca altfel ” e de rau”. Acestea sunt doar premise. Premise ale unui tip de comportament, de aderenta la o “cauza”, fie ca este ea de a “proteja statul”, “societatea”, “legea” s.a.m.d. Scolile ce pregatesc oameni pentru structurile de siguranta ale statului, adopta modalitati de recrutare adaptate “nevoilor statului”. Acest cadru este de natura fizica, intelectuala si in final ideologica. Este urmarita o anumita forma a personalitatii peste care poate fi depusa, confortabil o anumita “educatie”. La fel ca trupele SS, nu sunt cautati intelectuali de inalta valoare, ce gandesc in afara ideologiei scrise in manuale. Pana la urma statul are nevoie de “dobermanii” lui Orwell, puternici, credinciosi, fara mila. In orice domeniu al activitatii umane, daca nu esti pe deplin angajat, concentrat pe obiectiv, performanta va intarzia iar succesul va fi greu de atins. In acest fel, tehnicile de interviu, de interogatoriu, de manipulare psihologica depasesc manualul de la scoala si prind viata, devin o a doua natura, devin o religie. Obiectivul este ceea ce importa, modalitatea este doar un reflex acum, un automatism al caror receptor este un alt om. Poti acum sa integrezi mereu, orice activitate umana intr-un articol de cod penal, fictiv sau nu. Orice om este pasibil de greseala, fatala chiar. Oricine cedeaza pana la urma la tehnica “pride and ego down” sau cum sa agresezi psihologic un om. Oricine, indiferent de pregatire, membru al societatii, esti sigur ca “a facut el ceva” si este pasibil de pedeapsa. Pana la urma respectul fata de om nu este implicit, el trebuie castigat, demonstrat in fata ta, a celui ce considera ca oricine greseste si poate fi incadrat la o “fapta”. In astfel de cazuri nu conteaza ca actiunea reflexa, tehnica profund inradacinatat, probata, religia la care ai aderat, pentru ca ai vrut si pentru ca ai fost permeabil si pentru ca este o greseala sa gandesti altfel sau sa te gandesti la celalalt, afecteaza indecent un alt om. Doar nu facem psihoterapie. Obiectivul este obiectiv. Trebuie atacat cu toata forta, toata convingerea. Daca nu este rezonabil sau daca este neadevarat, oricum va ceda, va admite pana la urma, va innebuni sau se va sinucide. Asta este o religie, este o secta. Exista. Isi face aparitia mereu. Trebuie sa acuzi cu convingere, fara de tagada, sigur a facut ceva. Se incadreaza la articolul de lege care vreau eu.
Astfel de oameni “religiosi” sunt printre noi, mici zei atotputernici in lege. Iti cer o paine si daca nu este proaspata ai putea fi acuzat de inselaciune. Iti pot cere sa speli masina si sa spuna ca a fost zgariata si ar trebui platita. Cumpara o acadea si ameninta ca poate vine un control ANAF. Sau pretinde servicii medicale amenintand ca daca nu iese “cum trebuie”, sigur toti medicii sunt incompetenti si “vor avea probleme in justitie”. Este o greseala de Cod penal sa se intample altceva decat ce doreste posesorul unui astfel de “antrenament”. Pana la urma, toti suntem doar niste infractori nedescoperiti. Nimeni nu este “curat”, stim noi.
In una din povestile ce stau la baza aparitiei lui Joker din Gotham, este prezentat acesta spunand: One bad day! One bad day is enough to reduce the sanest man alive to lunacy! Poate este adevarat sau poate nu. Dar in 1964, CIA publica un manual de “human manipulation”. In acest manual sunt prezentate tehnici de abuz verbal, amenintari si jocuri psihologice ce duc la o asa numita “regresie”. Omul este redus, prin efort sustinut, indiferent de educatia sa, de pregatirea sa, de trecutul sau, la starea de aparare, de supravietuire, de aducere in prim plan a celor mai vechi instincte. Instincte ce doar pregatirea, educatia, viata intr-o societate civilizata le poate reprima sau controla macar. Astfel ca este dovedit si stiut din manuale si din istorie, in general, ca pana la urma, continuand pe linia unor tehnici probate ca eficienta, “adevarul” va iesi la suprafata. “Eventually he will crack down”. Dar care adevar? Al cui?
Pacientii medicului veterinar nu vin singuri la consultatie. Pacientii vin cu apartinatori. Acestia sunt intr-o stare emotionala, de cele mai multe ori, modificata ca urmare a starii de sanatate a animalutului. Acesti pacienti sunt membri ai familiei. Toata lumea intelege acest lucru. Speranta si dorinta de a face bine se amesteca cu frica si deznadejdea. Se ascut unele simturi si se reprima altele. Medicul veterinar poate fi vazut ca un salvator universal sau ca un agent al groazei. Il putem ameninta, abuza verbal, acuza de orice, doar sa “iasa bine”. Daca astfel de stari sunt de inteles si medicul veterinar le recunoaste si le intelege, nu mai trebuie intrebat. Este un lucru sigur. Catelul, pisica, porcusorul, soricelul, papagalul sunt toti membrii ai familiei. Sunt pacienti si merita tot ajutorul, pe masura cunoasterii si experientei fiecarui medic. Insa atunci cand combinam aceste aspecte legitime cu tehnicile unor oameni “religiosi”, ce cunosc si aplica, lipsiti de consideratie, tehnicile invatate pentru a abuza, ameninta, acuza pe nedrept, lucrurile se schimba. Medicul veterinar este astfel pus in situatia legimita de a fi “regresat”, de a se lupta pentru “supravietuire”. In loc sa aiba drept obiectiv major, sanatatea pacientului, medicul trebuie sa faca fata, uneori, din partea unora, abuzurilor, amenintarilor si acuzatiilor nefondate, nedrepte si nelegale. Si in acest conditii i se cere sa obtina ceea ce este mai bun pentru bietul animal, pentru salvarea caruia este nevoie de concentrare, de atentie, de studiu, de conlucrare, de liniste mentala. Ce rezultat poate fi obtinut in acest caz?
Si cu toate acestea, in acest climat de abuz, de acuzatie, de presiune, de nedreptate, ceea ce se inradacineaza ca normalitate, medicul veterinar nu slabeste ci devine mai puternic. Umanitatea este pastrata. Regresia este temporara, reversibila. Doar ca medicul veterinar se tot intreaba. De ce nedreptatea?
de Dr. Daniel Lescai
Doctor in Medicina Veterinara