Boli la animale

A crescut “ceva” pe pieptul cainelui tau! Ar putea fi un fibrosarcom, condrosarcom, osteosarcom sau doar un lipom.

Se intampla de multe ori sa gasim, destul de mirati, o umflatura, de diferite marimi si consistente, pe pieptul cainelui de langa noi. Bine ar fi, daca mirarea ce o ai se transforma in nedumerire, sa afli cat mai repede ce este acolo. Din experienta stiu ca, uneori doar, mirarea se poate atenua si poate fi inlocuita de speranta ca ar putea sa treaca de la sine sau ca este cu siguranta ceva “benign”, cum ar fi un lipom, pentru ca oricum se simte bine si nu da semne de durere. Ar fi imbucurator si in avantajul direct al bietului caine, daca astfel de “umflaturi” ar fi investigate cat mai curand. Este adevarat, unele dintre ele pot fi, asa cum speram cu totii mereu, un lipom, oarecum inofensiv, des intalnit dupa o anumita varsta la caini. Insa este inutil sa spun ca alte dati, lucrurile sunt mai putin placute si putem identifica un fibrosarcom, un osteosarcom sau un condrosarcom.

Aceste trei denumiri aduc dupa ele o veste sumbra. Ele sunt, de cele mai multe ori, in spatele tumorilor de perete toracic la caine.

www.doctor-vet.ro

Cum observi din timp o formatiune de la nivelul toracelui?

Poti sa vezi la propriu semnele unei formatiuni tumorale atunci cand aceasta deformeaza aspectul normal al toracelui cainelui. O poti palpa, adica o poti atinge, simtind in acest fel cat de tare sau de moale este sau daca doare. Uneori, in functie de zona de formare, poti sa observi cum cainele evita sa stea pe acea parte sau se deplaseaza mai greu ori unul dintre brate il tine mai departat de corp. Viteza de crestere este variabila iar la lipom forma si localizarea se pastreaza foarte mult timp. In cazul fibrosarcomului, osteosarcomului sau condrosarcomului poti vedea diferente de marime si de aspect general de la saptamana la saptamana sau de la luna la luna.

Tumora de perete toracic de origine mezenchimala la caine. www.doctor-vet.ro

Ce este de facut atunci cand observi ca “ceva” creste la nivelul toracelui cainelui tau?

Cel mai rau lucru pe care il poti face este sa lasi timpul sa treaca, sperand, crezand sau intreband pe cei ce au trecut prin situatii similare. Cel mai bun lucru ar fi sa apelezi la un medic veterinar specialist. Acesta poate apela, dupa o consultatie in care te va intreba cam de cand este acolo si cam cum se comporta cainele de cand a aparut, la investigatii suplimentare. Medicul veterinar poate sa faca o punctie din zona respectiva urmand sa se astepte rezultatul de laborator. In functie de tipul de celule implicate in afectiunea depistata se poate emite o suspiciune de lipom, fibrosarcom sau altele. Medicul veterinar mai poate sa obtina informatii valoroase prin radiografiere. Radiografiile ar putea sa aduca informatii despre locul de unde provine respectiva formatiune, cat de mult sunt afectate zonele invecinate, daca exista sau nu metastaze sau alte modificari depistabile radiologic. Chiar si ecografia poate sa fie de folos atunci cand urmareste structura interna a formatiunii depistate sau cand este folosita pentru a urmari posibilele efecte in zona abdominala, adica la distanta.

Pe cat de ciudat poate sa fie, astfel de tumori ar putea sa iasa la suprafata si sa devina vizibile cu ochiul liber, chiar din interiorul toracelui, avand originea in structuri tisulare din interior, asa cum este cazul fibrosarcomului (un tip de cancer cu celule mezenchimale). In acest caz este posibil chiar, in cazul radiografiei de torace, sa se depisteze cum coastele ce delimiteaza spatiul prin care respectiva tumora s-a dezvoltat exagerat, se departeaza una de alta, fiind deviate de la pozitia normala de marimea si rapiditatea in crestere a fibrosarcomului.

Radiografie de torace la caine cu tumora de perete toracic de origine mezenchimala. www.doctor-vet.ro

Cum afli exact ce este?

Cel mai simplu este prin realizarea punctiilor. Nu iti face griji, punctiile au riscul cel mai mic si de altfel sunt singura modalitate, in afara de operatia insasi, de a lua din structura respectiva destul cat, la microscop, sa se poata observa cam ce ar fi. Si nu, in cele mai multe dintre situatii, nu “deranjezi” nimic acolo astfel incat sa creasca mai repede sau sa “plece” in alta parte (sa metastazeze). Uneori este necesara efectuarea mai multor punctii, pana la evidentierea unei suspiciuni rezonabile.

Cum se trateaza?

Metodele si caile de tratament pot fi multiple si sunt luate in consideratie in functie de varsta, prezenta sau absenta metastazelor, avantajele si dezavantajele fiecarei cai si mai ales confortul pacientului. Metodele de tratament variaza si pot fi conservative, chirurgicale, medicamentoase si chimioterapice.

de Dr. Daniel Lescai

Doctor in Medicina Veterinara