Boli la animale

Constipatia la caine si pisica si cum se poate ajunge la operatie! Megacolonul cainelui si al pisicii

Ce te faci atunci cand cainele tau sau pisica ta “nu mai face”? Ce ar putea sa se intample? Sa fie constipat, sigur dar daca este deja megacolon? Ce este megacolonul la caine si pisica, cum se manifesta, ce poate sa provoace si cum il depistezi si tratezi, poti afla daca alegi sa descoperi informatiile de specialitate din materialul urmator.

 

 

Megacolonul la caine si pisica este o afectiune ce este rezultatul unei retentii cronice a materiilor fecale, care duce la  solidificarea acestora prin pierderea masiva de apa din compozitia acestora. Medicul veterinar specialist iti va spune ca stationarea pe termen lung a fecalelor la nivel colic va duce la distensia prelungita a colonului ce poate avea ca rezultat modificarea ireversibila a motilitatii sale si a dimensiunilor acestuia.

Cum se manifesta un caine bolnav de megacolon? Ce semne sunt pezente la pisica?

Semnele bolii sunt: constipatie, tenesme (dureri la defecare si incercari succesive si geoaie de eliminare), cu senzatie de defecare sau cantitate foarte mica de fecale, fecale uscate si tari, defecare la intervale neregulate, aspect de scaun diareic, reprezentat de eliminarea mucoaselor (consecinta a tenesmelor de defecare), voma, anorexie, depresie, pana la pierderi substantiale in greutate.

Cainele si pisica se comporta astfel pentru ca toate toxinele ce ar trebui eliminate odata cu fecalele se pot resorbi in organism. In plus, cainele sau pisica este nervos(nervoasa), frustrat/a de eforturile fara rezultat, prezinta durere intensa si are o stare generala proasta, complet diferit de cainele pe care il stiai sau pisica jucausa din casa.

La examenul clinic, medicul veterinar specialist poate descoperi, prin palpatie,o dilatatie puternica a colonului, cu o masa dura de fecale (fecalom).

Ca stare generala, animalul prezinta un aspect mat al blanii, slabeste, mananca mai putin, poate vomita si este mai apatic sau chiar aproape comatos, in cazurile grave si parca a avea buta mai mare ca de obicei.

Cauzele aparitiei megacolonului la caine si pisica sunt:

–      obstructia mecanica, in cazul: fracturilor de bazin, prezentei corpilor straini, dietei necoespunzatoare (reprezentate de oase), bolilor prostatei, herniei perineale, neoplasmelor sau absentei congenitale a orificiului anal (atrezie anala);

–      afectiuni ano-rectale: abcesele perianale, fistula perianala, traumatisme ale oaselor bazinului si membrelor posterioare, cicatrice vicioase perianale;

Cum se diagnostica megacolonul la caine?

Medicul veterinar profesionist va face in primul rand examinarea clinica, dupa ce tu, ca proprietar responsabil si iubitor, observi modificarile din comportament si din starea lui generala. Este extrem de utila radiografia abdominala unde se poate observa extinderea afectiunii. Analizele de sange sunt esentiale pentru a observa daca exista afectari ale marilor organe sau daca a pierdut sange ori sunt alte modificari importante.

Cum se trateaza megacolonul la caine si la pisica?

Din pacate medicul veterinar specialist iti va spune ca de cele mai multe ori rezolvarea este de natura chirurgicala. Clismele sunt necesare dar nu sunt suficiente in cazul modificailor permanente ale dimensiunilor colonului.

Exista complicatii?

Depinde de cand sufera bietul animal, cu cat a trecut mai mult timp, cu atat mai rau. Exista posibilitatea ca megacolonul sa reapara sau ca intestinul sa fi pierdut acolo capacitatea de a mai “impinge” continutul catre orificiul anal.

Este folositoare endoscopia digestiva (colonoscopia) in cazul megacolonului la caine si la pisica?

Este mai ales folositoare dupa interventiile chirurgicale, pentru a evalua leziunile ce inca exista pe mucoasa intestinala, gradul de permeabilitate si vindecarea de dupa interventie.

Cine sufera mai tare in cazul megacolonului, cainele sau pisica?

Suferinta este aceeasi si in lipsa atentiei proprietarului constiincios si a ingrijirii medicale de specialitate lucrurile pot fi tragice. Gandeste-te ce inseamna sa ai de exemplu un oras blocat de reziduurile menajere, sa nu functioneze sistemul de salubritate iar gunoiul sa se produca in continuu. Ar fi un dezastru! Cam acelasi lucru este si pentru organismul animal sau uman, constipatia cronica si megacolonul.